Antena 3 CNN Actualitate Mărturia mamei gemenelor înjunghiate de tatăl lor: "Îi mulţumesc lui Dumnezeu că am scăpat, dar pentru viaţa mea au plătit Sofia şi Melania"

Mărturia mamei gemenelor înjunghiate de tatăl lor: "Îi mulţumesc lui Dumnezeu că am scăpat, dar pentru viaţa mea au plătit Sofia şi Melania"

Alexandra Ghețea
4 minute de citit Publicat la 17:40 09 Noi 2021 Modificat la 17:51 09 Noi 2021

Femeia spune că prima vizată a fost ea, dar a reuşit să scape din casă. Acolo au rămas însă cele două fetiţe de numai trei luni.

O fetiță a fost ucisă, iar cealaltă se zbate între viaţă şi moarte la spital

Bărbatul arestat acum, pentru că şi-ar fi ucis una dintre fetiţele gemene de nici 3 luni, ar fi încercat să îşi omoare soţia în somn.

 A urmat o luptă între femeie şi soţul său. Sunt detalii care i-au cutremurat chiar şi pe anchetatori.

Băiatul de 9 ani a fost cel care s-a salvat primul

"Se pare că bărbatul se schimbase mult în ultima vreme, spunea femeia. Au fost câteva luni dificile. A început să o controleze tot mai mult. Chiar dacă a observat ceva schimbări, în cele din urmă nu a reușit să ia legătura nici măcar cu familia lui, pentru că acesta îi controla telefonul și nici nu accepta vreun ajutor medical, cu atât mai mult cu cât femeia spune că a făcut tot posibilul pentru a îl ajuta. Iată că în ziua crimei, femeia s-a trezit atunci când bărbatul s-a năpustit asupra ei şi a încercat să o omoare. Nu ştie cum a avut puterea să se lupte corp la corp cu el. A început să ţipe, au început să ţipe şi fetiţele, iar băiatul de 9 ani a fost cel care s-a salvat primul, fugind din casă şi cerând ajutor. Femeia a continuat să lupte pentru viaţa ei, iar în cele din urmă a reuşit şi ea să iasă din apartament. Iniţiat, bărbatul ieşise pe urmele ei, dar mai apoi s-a întors în casă şi s-au întâmplat tragicele evenimente", a prezentat Alexandra Gheţea, reporter Antena 3.

Mama fetiţelor gemene înjunghiat de tată, mărturie cutremurătoare despre noaptea crimei

"I-am dat fetei să mănânce și am ațipit. Pe la 7 jumate dimineață am simțit că s-a năpustit asupra mea. Eu cred că a vrut să-mi bage cuțitul în gât dar a ratat pentru că am o rană pe maxilar și o mică atingere pe gât. El a ratat și a căzut peste mine. Când am simțit, m-am ridicat și el deja avea mâna ridicată cu cuțitul în mână. Când am ridicat ochii am văzut lama cuțitului și pe el în întuneric, vrând să lovească încă odată. 

Nu știu când am pus mâna și l-am prins de mâini și am avut noroc că era slăbit pentru că dacă era în starea de dinainte, eram moartă de mult. Și i-am prins mâinile și el, în puterea lui a insistat să înfigă cuțitul și am început să strig și să urlu.

Am dat peste fată că era în pat, fata a început să plângă, și a început să plângă și a doua. Am strigat la băiat, acesta a venit alertat, s-a speriat, a început să plângă și a început să-l roage pe tatăl său să mă lase în pace. Am zis “ia repede un telefon și sună la 112” și a găsit telefonul tatălui său.

Când am văzut că a luat telefonul tatălui, speranțele mele s-au năruit pentru ca știam că are o parolă foarte grea. În timp ce noi ne luptam, el a vrut să se apropie de tatăl lui să-l roage și am strigat la copil să iasă afară și să strige după ajutor că mi-a fost frică să nu sară și asupra lui. Băiatul a ieșit în stradă și de acolo a alertat.

Eu între timp am reușit să scap și am ajuns pe living, el m-a tras de ambele mâini ca să mă tragă înapoi în cameră, eu m-am proptit cu ambele picioarele în tocurile ușii și m-am zbătut că mă trăgea și de păr.

La un moment dat cred că a obosit, s-a dezechilibrat, am reușit să ies pe ușă, m-am împiedicat pe scări, am căzut, el a ieșit după mine iar eu m-am speriat, m-am speriat și am clacat. A venit un pic după mine, cred că a coborât o treaptă și am fugit speriată…

"Îi mulţumesc lui Dumnezeu că am scăpat, dar pentru viaţa mea au plătit Sofia şi Melania"

În momentul ăla atât de tare m-am speriat… nu mi-am dat seama… erau copilele în casă și într-o fracțiune de secundă mi-am dat seama că fetele au rămas în casă și am început să strig disperată că-s fetele în casă că îmi era frică pentru ele…

Îmi pare rău, că l-am prins fără cuțit pe scară, nu am putut să-l trag pe scară după mine, să cadă pe scară, să intru eu în casă… nu am putut…

Aș fi vrut să fac altfel, să-mi salvez fetele, aș fi făcut mai multe dar m-am luptat cât am putut eu de mult…

Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am scăpat dar pentru viața mea a plătit Sofia și Melania se luptă să supraviețuiască! Și le mulțumesc tuturor celor care sunt alături de noi în aceste momente grele!", a povestit mama, dărâmată de durere, pentru știripiatraneamț.ro.

Între timp, fetiţa în vârstă de două luni, care a fost înjunghiată de propriul tată, şi a cărei soră geamănă a murit în acelaşi atac, a început să respire singură, fiind în continuare internată la Terapie Intensivă.

Potrivit medicilor, fetiţa de două luni este internată la Spitalul "Sf. Maria" din Iaşi, pe secţia de Anestezie - Terapie Intensivă. Starea ei este în uşoară ameliorare şi a început să respire spontan.

Fetiţa a ajuns la spitalul din Iaşi, cu un elicopter SMURD, sâmbătă, 6 noiembrie 2021, după ce atât ea, cât şi sora ei geamănă, au fost înjunghiate de propriul tată.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole