"Eu mi-l aduc aminte din prima zi de când a venit la noi, la salvamari. Eram la bazin la noi, la sediu. Era un copil foarte timid şi foarte la locul lui. L-am avut doi ani de zile pe plajă, la noi, în Mamaia. Şi-a făcut datoria ca salvamar foarte bine.
Un băiat foarte muncitor. Eu tindeam către a-l opri pe timp de extrasezon să lucreze cu noi în echipă, dar băiatul mie mi-a spus că el va pleca să lucreze în construcţii într-o altă ţară", a mărturisit Victor, colegul lui George, salvamarul care a murit în urma tragicului accident.
Tânărul avea permisul de conducere suspendat
George, tânărul salvamar din Constanţa, în vârstă de 24 de ani, a fost filmat de o cameră de supraveghere în momentul tragediei. Potrivit unor surse, el conducea cu o viteză de aproximativ 170 de km/h atunci când a intrat în plin într-un sens giratoriu situat la intrarea în Constanţa.
[GAL layout="5"]În urma impactului puternic, tânărul a murit pe loc. Potrivit poliţiştilor, George avea permisul de conducere suspendat.
"La data de 12 decembrie a.c., în jurul orei 2.00, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că, pe bulevardul I.C. Brătianu, la ieșire din municipiul Constanța, s-a produs un accident rutier grav. Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat, de 24 de ani, nu ar fi adaptat viteza la configurația drumului și ar fi intrat în coliziune cu amenajarea rutieră a sensului giratoriu.
În urma impactului, conducătorul autoturismului a murit.
În urma verificărilor s-a constatat faptul că șoferul avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autoturismul pe drumurile publice", au transmis polițiștii constănțeni.