O crimă cumplită a avut loc în București, în fața Parcului Crângași, unde un bărbat a murit după ce a fost bătut cu bestialitate de doi indivizi.
Potrivit unor surse, bărbatul ar fi fost lovit cu bâte în faţa Parcului Crângaşi, în încercarea de a le apăra pe fetele concubinei sale. Agresorii, care s-au facut nevazuţi la scurt timp, au fost prinşi şi duşi la secţie.
"A încercat să-i ia apărarea unei fete care era în conflict cu cei doi și, pentru că s-a băgat între cei doi tineri, au dat cu bâtele în el până l-au lăsat inconștient", a spus un martor.
Tragedia a avut loc chiar în mijlocul străzii, acolo unde un minor şi un alt tânăr l-au luat la bătaie pe bărbatul de 46 de ani. Imediat după incident, atacatorii s-au făcut nevăzuţi.
"Niște puști i-au dat în cap cu bâta. L-au lăsat jos și au fugit. Așa am auzit și eu. Se spune că ar fi fost mai mulți, vreo 7-8", a mai povestit cineva.
Se pare că scandalul ar fi izbucnit din cauza unor fete, iar victima ar fi sărit în apărarea lor.
"Doi puști ar fi rupt o creangă din copac și i-ar fi dat la ceafă", a spus altcineva.
Potrivit martorilor, victima nu a avut nicio şansă, chiar dacă la faţa locului au sosit imediat echipele de prim ajutor.
Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împreună cu Serviciul Omoruri, pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul.