Sora Dianei Cojocari, mama Mădălinei, a şi fost cea care a convins-o să reclame dispariţia fetiţei la Poliţie. Într-un interviu acordat în exclusivitate colegi noastre, Carmina Pricopie, mătuşa Mădălinei a relatat în detaliu ce i-a povestit sora sa despre ziua dispariției.
- Când aţi vorbit ultima dată cu sora dumneavoastră?
Cu o zi înainte să fie închisă. Orientativ, nu ştiu, 13, 14.
- Decembrie?
Da. Decembrie. Atunci i-a spus că Mădălina e dispărută de trei săptămâni.
Diana era singură în casa din Cornelius, Carolina de Nord. Îi vorbea cu teamă surorii spunându-i că cineva, poate chiar soţul, îi ascultă telefonul chiar în acel moment.
- Ce v-a spus despre fetiţă?
Mi-a spus că nu-i fata şi că îi pare foarte rău de cele întâmplate şi dorinţa ei cea mare: să revină fata ei şi să o vadă şi nu ştiu. Să fie totul bine.
- V-a spus cumva ce presupune ea că s-ar fi întâmplat cu fetiţa?
Presupune că el, dar cu mare frică îmi spunea toate momentele astea, cu o frică faţă de el, nu ştiu. Şi probabil, din înţelesele mele, când ea spunea despre el, foarte tare se temea de ceea ce spune. Practic nu voia să-l învinuiască pe el cumva. Iată aşa înţeleg eu.
- Plângea la telefon?
Da. Plângea! Plângea şi era supărată de cum s-a putut întâmpla una ca asta. Ea parcă nici nu realiza. Nu ştiu. Era foarte supărată şi. mai vorbeam un pic, iar plângea. Mai vorbeam un pic, iar plângea.
Diana Cojocari i-a relatat însă surorii sale din Republica Moldova câteva detalii stranii. Că, în ziua de 23 noiembrie, ziua pe care Diana a indicat-o la Poliţie ca fiind data dispariţiei, s-a trezit ca după o anestezie generală.
Ea mi-a spus că s-a trezit dimineaţă cu o stare de vomă, de greaţă, de ameţeli, de dureri foarte mari de cap, şi primul lucru pe care l-a făcut, a mers în camera fetei, să vadă unde-i fata şi dacă ea se simte bine. Adică, dacă nu-i e rău la fel ca şi ei. Şi când a mers în cameră, a văzut că acolo nu-i nimeni. N-a vrut să spună Poliţiei.
Cu siguranţă că are temeri, are frici faţă de el. Nu ştiu, dar o frică atât de mare să ai, încât să nu zici nimic, că nu-i copilul. Nu pot să-mi dau seama. Eu ca mamă fiind, e foarte greu să-mi imaginez asta.
Dar, atunci când ai o frică şi o spaimă atât de mare, eu cred că are loc a fi şi aceasta. Mai ales cunoscând-o pe ea. Fiind sora mea, normal că ştiu ce prezintă.
- Îmi spuneaţi mai devreme că nu a dat-o dispărută la Poliţie imediat, dar că a căutat-o ea.
A căutat-o ea, non-stop, practic zi şi noapte, cum a putut, nu ştiu, de una singură. Ea avea toată nădejdea şi şansele să o găsească ea, prin cartiere, prin toată zona unde ei locuiesc. Vă daţi seama! Ca o mamă. Mai ales că-i unica fiică a ei.
Sora Dianei a fost cea care a convins-o să reclame la Poliţie dispariţia fetiţei.
- Când aţi vorbit cu ea, atunci pe 13, 14 decembrie, spuneaţi că plângea foarte tare şi că se temea foarte tare de el. V-a zis ceva anume despre soţul ei?
Nu prea ne-a zis. Simţeam frica în sufletul ei, în cuvintele ei. Ea tot timpul spunea ceva şi pe urmă spunea: Dar, nu vreau să-l învinuiesc pe el! Nu vreau să... Nu ştiu. Adică ea, cumva, aşa spunea, se exprima într-un mod cumva, că ea, ca mamă, ar fi fost vinovată. Că ea. Cum a putut ea să permită să se întâmple astfel de situaţie. Iată aşa! Mai mult se mustra ea pe ea.
- Dumneavoastră ce i-aţi spus? I-aţi spus să meargă la Poliţie?
Sigur că i-am spus. I-am spus, zic: "Diana! Dacă e vorba de copilul tău, nu poţi să stai tu să o cauţi, că America e mare! Acţionează! Du-te! Fă ceva! Şi ea imediat a plecat la şcoală, aşa am înţeles. A anunţat la şcoală despre dispariţia fetei. Şi, apoi, ea împreună cu şcoala au mers la Poliţie. Asta-i varianta corectă. Chiar dacă cineva scrie că şcoala a anunţat fără ca Diana să spună, nu-i adevărat. Deci Diana a mers la şcoală.
Diana Cojocari i-a mai povestit şi că se simţea urmărită. Îi era teamă de soţul ei, americanul în vârstă de 60 de ani, despre care credea că-i interceptează telefonul şi device-urile din casă.
Ea credea tot timpul că cineva o urmăreşte. Asta tot ea îmi spunea despre asta. - Pe parcursul a doi ani ea aşa s-a exprimat că este urmărită de cineva, fie când petrece fata la şcoală, fie când pleacă la cumpărături.
Pe 17 decembrie Diana Cojocari şi tatăl vitreg al Mădălinei au fost arestaţi pentru că nu au raportat dispariţia. Cazul a intrat şi în atenţia FBI, iar până acum anchetatorii au declarat public că au investigat 250 de piste şi au bătut la 245 de uşi în cautare de martori. S-a fixat şi o cauţiune pentru eliberarea celor doi sub supravghere electronică: 100 de mii de dolari pentru tatăl vitreg şi 250 de mii de dolari pentru Diana Cojocari.
"Alţii mai scriau, că am mai citit şi pe net-ul asta, că e violentă, alcoolică, narcotică, nu ştiu mai ce. Categoric nu! Ea vine dintr-o familie normală de intelectuali: tăticul e profesor şi mămica, contabilă. Toată viaţa lor au lucrat. Adică, noi nu venim de undeva, de la...", a spus sora Dianei.
Niciun indiciu, nicio pistă, nimic nu a condus la găsirea Mădălinei Cojocari. Mătuşa sa spune, sub protecţia anonimatului, din Republica Moldova, că singura vină a Dianei e că nu s-a dus mai repede la Poliţie.
"Ea e o persoană foarte credulă, liniştită, deşteaptă, cumpătată. Eu rele nu pot să spun despre dânsa nimic. Şi toată lumea care zice că ar fi bolnavă psihologic, că şi-ar fi omorât copilul, eu subscriu cu mâna mea o sută de procente: EXCLUS! Categoric exclus! Deci nu şi iar nu!", a mărturisit mătușa Mădălinei despre sora ei.