Antena 3 CNN Actualitate Mărturie cutremurătoare din infernul flăcărilor. Polițistul-pacient care a devenit erou la "Matei Balș"

Mărturie cutremurătoare din infernul flăcărilor. Polițistul-pacient care a devenit erou la "Matei Balș"

Gabriel Dano
2 minute de citit Publicat la 20:40 08 Feb 2021 Modificat la 20:40 08 Feb 2021

Inspectorul Alexandru Lupsescu se afla pe finalul tratamentului pentru infecția cu COVID-19 și urma să fie externat. Când a început incendiu nu a stat nicio clipă pe gânduri și a sărit să-i ajute pe cei care se aflau în pericol.

"La ora 5 dimineața nu aveam un somn adânc întrucât știam că urma să fiu externat. Nici nu puteam să am un somn foarte liniștit în spital întrucât avem branula la mână. Eram de o săptămână în spital, de pe 22 ianurie, pozitiv COVID. În dimineața respectivă am auzit din exteriorul pavilionului o persoană care țipa "treziți-vă, că mor oameni în salon". Ulterior am aflat că era vocea medicului Apostolescu, care a fost de gardă atunci.

M-am trezit, m-am uitat pe geam și l-am văzut pe domnul doctor Apostolescu cum era agitat și țipa, ca să ne trezească. Eram la etaj, deasupra salonului de unde a ieșit fumul. N-am observat nimic la momentul respectiv, fum sau miros. Am închis geamul, l-am trezit pe colegul meu de cameră. Era a doua seară în care stămea fără oxigen întrucât starea mea de sănătate se îmbunătățise. Cealaltă persoană era conectată la oxigen.

Am ieșit în holul de la etaj și am văzut cum deja fumul urcase pe casa scării. Era un fum toxic, negru, se simțea mirosul de cauciuc ars. Un pacient mi-a spus să vorbesc cu asistentele să ne dea măști ca să putem să ieșim. Asistentele nu puteau să iasă pentru că fumul trecuse de ușa lor. Am trecut prin fum, am mers la asistente. Erau două asistente și un asistent, am deschis ușa terasa care dă în hol și am văzut că au venit pompierii", a povestit polițistul.

Continuarea, în materialul video, prezentat în exclusivitate de Radu Tudor, la "Punctul de întâlnire":

Încă un pacient mort, după incendiul de la "Matei Balș". Bilanțul ajunge la 15 decese

Încă o persoană a decedat în urma incendiului de la Institutului Naţional de Boli Infecțioase "Matei Balș" din București, astfel că bilanţul ajunge acum la 15 victime.

Ministerul Sănătății a fost informat, luni dimineață, despre un alt deces în rândul pacienților care s-au aflat în Pavilionul V al Institutului "Matei Balș" în timpul incendiului din 29 ianuarie 2021.

Este vorba despre un bărbat în vârstă de 89 de ani, transferat după incendiu într-un alt pavilion al spitalului.

Bărbatul a fost diagnosticat cu o formă severă SARS CoV-2 și avea multiple afecțiuni asociate.

Ancheta IML va stabili cauzele decesului

În acest caz, ancheta medico-legală va stabili cauzele decesului.

Incendiul a izbucnit într-un salon, în jurul orei 05.00, pe data de 29 ianuarie 2021, iar momentul izbucnirii incendiului a fost filmat de o cameră de supraveghere.

Incendiul, care ar fi izbucnit din cauza unui scurtcircuit la sistemul electric, ar fi fost urmat de exploziile a două butelii de oxigen.
Spitalele din România, bombe cu ceas. Dr. Ţincu: Oricând, în orice spital de la noi, o tragedie e posibilă

Spitalele din România sunt adevărate bombe cu ceas. Declaraţia extrem de dură îi aparţine medicului Radu Ţincu, de la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Floreasca din Capitală, şi a fost făcută în exclusivitate la Antena 3.

Doctorul crede că tragedii de genul celei de la Institutul Matei Balş pot apărea oricând, pentru că în spitale nu există senzori pentru detectarea fumului, iar incendiile sunt observate abia când flăcările cuprind efectiv încăperile.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole