Ciclonul Boris a făcut prăpăd în România. Armata a intervenit în comuna Slobozia Conachi pentru evacuarea unor familii. Primarul comunei, Emil Dragomir, afirmă că în jur de 80 de persoane au fost deja evacuate din comuna grav afectată de viituri. O femeie a povestit pentru Antena 3 CNN clipele prin care a trecut atunci când întreaga locuință a fost inundată.
Echipa Antena 3 CNN se află în localitatea Slobozia Conachi, cea mai afectată de inundații.
„Oamenii nu se așteaptă la nimic bun, în condițiile în care meteorologii anunță că inclusiv pe parcursul nopții vor mai urma precipitații, dar că aceste precipitații nu vor fi la fel de puternice precum cele de noaptea trecută. Slobozia Conac este undeva la 80-90% sub apă. Sunt foarte mulți oameni cu care stăteam de vorbă și care ne spuneau faptul că viitura a venit atât de puternic, încât pur și simplu nu au avut timp să se evacueze, să iasă din locuințe și să se ducă în zone mai sus așezate, pentru că sunt și astfel de zone.
Situația e la fel și în localitatea Pechia, acolo unde o persoană și-a pierdut viața. Este cel puțin a treia sau a patra oară când această localitate are parte de o asemenea tragedie. 2013, 2014 și 2024, în condițiile în care autoritățile nu au pus în aplicare un plan concret pentru ca oamenii aceștia să nu mai sufere”, a relatat Laurențiu Rădulescu, corespondent Antena 3 CNN.
Mărturia femeii care a avut apă în casă până la tavan
O femeie din localitatea Slobozia Conachi a povestit pentru Antena 3 CNN cum a fost salvată de un tânăr, după ce întreaga locuință a fost inundată.
„În camera unde stăteam eu mai avea 30 de cm și ajungea la tavan. Am stat pe sobă. Da, ne-au scos (n.r. din casă în ultima clipă), dar nu mi-a fost frică, pentru că am văzut că începea să se lase apa de la geam și am zis că pot să scap. Cred că am stat două ore înghesuită pe sobă și mă uitam pe geam dacă scade apa.
Aragaz, frigider, mașină de spălat, toate sunt distruse. Cred că a avut 2 metri apa aici, dar cred că dincolo la vale a fost de 3 metri.
Un băiat a venit să mă salveze. Uitați cum arată casa... munca de-o viață. Când mai fac eu să pot să stau undeva? Nu am unde să stau acum. Nu am nici haine de schimb, mi-a adus o vecină o bluză”, a mărturisit femeia.