Antena 3 CNN Externe Mesajul angajatului Boeing, găsit mort după ce a adus acuzații companiei: ”Dacă mi se întâmplă ceva, nu este o sinucidere”

Mesajul angajatului Boeing, găsit mort după ce a adus acuzații companiei: ”Dacă mi se întâmplă ceva, nu este o sinucidere”

Redacția Antena 3 CNN
3 minute de citit Publicat la 14:30 17 Mar 2024 Modificat la 14:30 17 Mar 2024

Trupul neînsuflețit al bărbatului, în vârstă de 62 de ani, a fost descoperit în camionul său, într-o parcare de hotel din Carolina de Sud.

Incidentul a avut loc la șapte ani de la pensionare, după o carieră de 32 de ani la Boeing. În ultimii ani, el a fost manager de control al calității, în cadrul companiei.

Moartea lui Barnett a survenit chiar în timpul unui proces de avertizare împotriva companiei, în care a pretins că Boeing a montat în mod deliberat piese sub standard la aeronave, notează  Daily Mail.

O prietenă apropiată a denunțătorului Boeing susține că i-ar fi putut prezice sfârșitul tragic. Jennifer a spus, pentru WPDE, că Barnett a avertizat-o la rândul său.

”Am întrebat: „Nu ți-e frică?” Și a spus: ”Nu, nu mi-e frică, dar dacă mi se întâmplă ceva, nu este o sinucidere”, a declarat ea presei.

Jennifer a continuat: ”Știu că nu s-a sinucis. Nu există nicio cale. Iubea prea mult viața. Își iubea prea mult familia. Își iubea frații prea mult pentru a-i supune la situația de acum.”

Ea este de părere că a Barnett ar fi supărat pe cineva căruia ”nu i-a plăcut ceea ce a avut de spus” și a vrut „să-l reducă la tăcere”.

”De aceea au făcut să pară o sinucidere. Nu-mi pasă ce spun ei, știu că Mitch nu a făcut asta”, a adăugat ea.

Avioane cu piese de mâna a doua

Barnett a susținut că piesele de mâna a doua au fost, literalmente, scoase din coșurile de deșeuri, înainte de a fi montate pe avioanele care erau construite pentru a preveni întârzierile.

O analiză din 2017 a FAA a susținut unele dintre îngrijorările sale, solicitând companiei Boeing să ia măsuri.

Medicul legist din comitatul Charleston a confirmat, luni, că fostul angajat al Boeing a murit vinerea trecută, în timp ce se afla în oraș pentru interviuri legate de caz.

Boeing a reacționat, de asemenea, în urma veștilor, compania declarându-se ”întristată de moartea domnului Barnett”. Declarația nu a abordat niciun aspect al cazului, ci doar a transmis un mesaj de condoleanțe către apropiați: ”Gândurile noastre sunt la familia și prietenii lui.”.

Ultimele ore din viața lui Barnett

Personalul de la Holiday Inn, unde Barnett a fost găsit mort, a dezvăluit că acesta părea bine în seara dinaintea ”sinuciderii” lui.

Barnett a mâncat o quesadilla, a băut o Cola, și-a verificat telefonul și părea bine în seara zilei de 8 martie, a declarat angajatul anonim al hotelului pentru New York Post.

Avocatul său a pus la îndoială anterior constatările biroului legist, cum că rana provocată prin împușcare a fost ”auto-provocată”.

Un raport al poliției, obținut de DailyMail.com, dezvăluie că Barnett și-a prelungit șederea la Holiday Inn cu două zile înainte de presupusa sinucidere a lui.

Raportul detaliază că un prieten de-al lui Barnett a contactat hotelul cerând un control al bunăstării sale la ora 10:00 pe 9 martie, angajații bătând la ușa camerei lui de hotel fără niciun răspuns.

Un membru al personalului a căutat apoi într-un Dodge Ram portocaliu, aflat în parcarea hotelului și l-a descoperit mort pe scaunul șoferului, cu un pistol în mâna dreaptă.

Barnett avea ”degetul arătător drept rămas pe trăgaci” și a suferit o ”rănire prin împușcare în zona tâmplei drepte”, potrivit Departamentului de Poliție din Charleston.

Raportul a adăugat că pe scaunul pasagerului se afla o ”coală albă de hârtie care semăna foarte mult cu un bilet”. Conținutul scrisorii nu a fost încă dezvăluit.

Uzina la care a lucrat Barnett, timp de decenii, este locul în care Boeing construiește 787 Dreamliner.

Aeronave Boeing, implicate într-o serie de incidente recente

Luni, aproximativ 50 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce un Boeing 787 Dreamliner care zbura din Australia către Noua Zeelandă a experimentat un „eveniment tehnic” care a provocat „o mișcare puternică”, pasagerii fiind zguduiți pe scaune.

Boeing a transmis companiilor aeriene să înceapă inspectarea comutatoarelor de pe scaunele piloților, după ce un raport spunea că o mișcare accidentală a scaunului din cabina de pilotaj a cauzat căderea.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole