Antena 3 CNN Emisiuni În fața națiunii "Mi-a spus că o să ajung într-un sac de rafie" | Mărturia femeii din București, înjunghiată, ameninţată cu moartea de soţ şi ignorată de autorităţi

"Mi-a spus că o să ajung într-un sac de rafie" | Mărturia femeii din București, înjunghiată, ameninţată cu moartea de soţ şi ignorată de autorităţi

Redacția Antena 3 CNN
4 minute de citit Publicat la 21:04 21 Iul 2023 Modificat la 21:12 21 Iul 2023

Femeia a povestit că deşi a avut nenumărate ordine de protecţie, bărbatul o urmărește constant şi o ameninţă că dacă va mai merge la poliţie se va răzbuna. Chiar şi Poliţia i-ar fi recomandat să se împace cu agresorul, pe motiv că apartamentul în care stă este proprietatea lui.

În procesul de divorț femeia a obținut o prelungire a șederii ei în apartament, mai ales că cei doi au un copil minor, o fetiţă pe care individu-l i-a declarat că nu şi-o dorește. 

"Fiica refuză cu desăvârșire orice contact fizic tatăl, de frică. Am mers la un psiholog cu ea şi s-a dovedit că este traumatizată de situaţia în sine, motiv pentru care tatăl a fost decăzut din drepturile părintești, dar încă are drept de vizită", spune femeia care a prezentat toate aceste informaţii în instanţă care încă îi analizează cazul. 

"Această situaţie este traumatizantă din toate punctele de vedere. Acest domn nu înţelege că s-a terminat, să meargă să se trateze pentru a putea avea o conversație. Chiar nu ştiu ce să fac, în continuare", a mai spus femeia.

De frică să nu îşi piardă copilul, femeia s-a resemnat şi nu a mai cerut ordine de protecţie, mai ales că Poliţia a ignorat-o în repetate rânduri. Acum ea şi-a expus cazul public în speranța că va putea găsi o soluţie pentru a scăpa de acest calvar. 

Întrebată despre acest caz Eliza Ene Corbeanu, avocat, a spus: 

"În primul rând am un sfat pentru acele autorități, e o rugăminte personală, dacă vreţi, să nu încerce să descurajeze victima să depune plângere, să ia în serios şi să dea credibilitate versiunii pe care o prezintă victima, să dea dovadă de mai multă empatie, să acționeze promt pentru a nu se ajunge la tragedii pe care presa le-a prezentat în nenumărate rânduri.

Pe doamnă o încurajez să meargă până la capăt, să reușească să convingă şi oamenii din sfera cea mai apropiată a dânsei să depună mărturie în sensul agresiunilor pe care este nevoită să le suporte, să acorde un sprijin de specialitate minorului pentru a nu ajunge la traume, dar şi să folosească de concluziile la care ajunge un psiholog tocmai ca să-l îndepărteze pe acest individ cel puţin pentru o perioadă din viaţa minorului şi din viaţa ei", a spus avocata Eliza Ene Corbeanu la Antena 3 CNN. 

"Oricând mă poate ucide" | Apelul disperat al unei femei terorizată și amenințată cu moartea de fostul soț. Autoriţăţile au ignorat-o

Individul fost surprins chiar și astăzi de echipa noastră de filmare, în timp ce femeia vorbea cu reporterii Antena 3 CNN. Ea acuză că oamenii legii o iau în derâdere și chiar ar fi îndemnat-o să se împace cu cel care a bătut-o crunt și a înjunghiat-o chiar sub privirile fiicei lor.

Un dicționar trândit în cap pentru că a îndrăznit să ceară o cutie cu lapte. Așa a început coșmarul Irinei, la scurt timp după ce a adus pe lume o fetiță, nedorită de soț. A urmat jigniri și bătăi crunte.

"M-a lovit atât de tare încât mi-au zburat mare parte din dinți. M-a luat pe măsuță. Aveam o măsuță de cafea, îmi aduc aminte, a rupt-o cu mine. Am încercat să-mi salvez viața escaladând de la etajul șapte către un balcon al vecinei. A ieșit vecina mea la balcon și s-a speriat de mine. Efectiv, io eram fix în geam", spune femeia.

Imediat după incident, a depus plângere la poliție, însă ca de fiecare dată a retras-o de teamă că soțul și socrii ei o vor lăsa fără copil.

"Îmi e frică! Oricând mă poate ucide!

"Dacă tu faci plângere și fiul meu ajunge la pușcărie, ție îți luăm copilul. Amenința că oricând mă pot ucide. Tot timpul mă amenința cu un cuțit, că dacă tu nu te împaci cu mine o să ajungi într-un sac de rafie. Beam foarte multe energizante în ideea de a nu dormi, pentru că mi-e era frică că oricând mă poate ucide", a mai spus femeia

După zeci de nopți nedormite și zile de teroare, Irina și-a făcut curaj și a cerut ordin de protecție, însă oamenii legii au cerut probe.

"Am reușit să-mi cumpăr printr-o cunoștință un microfon minuscul, o cameră aferentă micuță, în care am implantat-o într-un ursuleț și am reușit să dovedesc agresiunile sale, plus violențele. Prima dată am obținut un ordin provizoriu de la Secția 4, pentru că atunci mă amenința în fața poliției, atunci că mă ucide și mă amenințat cu moartea. După nici două zile, a încălcat acel ordin de protecție și l-am găsit în casă", a mai spus femeia.

Fost soţ a continuat să urmărească pe stradă și chiar la serviciu. Ştiind că poate deveni violent, colegele femeii s-au baricadat cu clientele în salon. A venit la ușa locului la în care lucrez și efectiv se uita pe geam. Era clar că mă caută pe mine", a mai spus femeia.

Poliţia a îndemnat-o să se împace cu soţul ei, pentru că ele este proprietarul casei

Chiar și în timpul interviului realizat de Antena 3 CNN, Irina a fost urmărită de fostul soț.

Patru ordine de protecție de căderea din drepturile părintești și dosare penale pentru hărțuire și amenințare. Nimic din toate acestea nu îl determină pe bărbat să renunțe, iar pe oamenii legii să ia măsuri suplimentare. Din contră

"Iar ați venit, doamnă, la secție? Dar ce s-a mai întâmplat? Eram oarecum forțată de către 10 polițiști să îmi primesc agresorul în casă, că este proprietatea lui, este casa lui.. tot repetau acest lucru", a mai spus femeia.

Antena 3 CNN a solicitat un punct de vedere Poliției Capitalei, însă deocamdată nu am primit un răspuns.

 

Citește mai multe din În fața națiunii
» Citește mai multe din În fața națiunii
TOP articole