Antena 3 CNN Actualitate Mărturia emoţionantă a unui medic din prima linie de la spitalul ars din Constanţa

Mărturia emoţionantă a unui medic din prima linie de la spitalul ars din Constanţa

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 13:37 03 Oct 2021 Modificat la 13:45 03 Oct 2021

Medicul spune că a fost o intervenţie cum nu a mai văzut până acum şi speră să nu mai treacă niciodată pintr-un asemenea coşamar.

"Toată lumea alerga cu butelii de oxigen, cu apă, cu pături, cu tot ce era nevoie. Erau colegii de la ISU, care și ei dădeau o mână de ajutor acolo. Cadrele medicale de la infecțioase, care încercau să găsească pacienții. Fiecare încerca să își facă treaba lui și să acorde primul-ajutor pacienților.

Da, era fum, dar scoseseră pacienții de pe secție când am ajuns eu. Alte echipaje au ajuns mai devreme și transferaseră deja  colegii mei o parte din pacienții de la infecțioase, la Spitalul Județean. Se duceau, transferau, se întorceau, luau alți pacienți și tot așa. O asemenea misiune nu am avut până acum și sperăm să nu mai avem.

La poarta spitalului erau rude ale pacienților internați, care întrebau fiecare de ruda lui. Era tristețe, agitație, foarte greu. Mă uitam la pacienta pe care noi am resuscitat-o. Mă durea sufletul, că şi noi suntem oameni, nu suntem de fier. Ne gândeam ce tragedie s-a întâmplat, greu. Mă gândeam şi la familia ei când o să afle. Foarte greu. Din păcate, pacienta mea a fost declarată decedată", a declarat în exclusivitate la Antena 3, Claudia Diana Tatarici, purtător de cuvânt SAJ Constanța.

Potrivit Mediafax, o echipă de specialiștti ai institutului INSEMEX din Petroșani va face în următoarele două zile expertiza tehnică la locul incendiului care a avut loc vineri în secția ATI a Spitalului de Boli Infecțioase Constanța.

Echipa este formată din opt specialiști cu diverse domenii de competență și este condusă de directorul științific al institutului, a precizat George Găman, director general INSEMEX Petroșani, la Digi24.

„Urmează ca astăzzi sărealizăm cercetarea la fața locului, în comun cu organele de cercetare penală”, a spus directorul.

Cercetarea ar urma să dureze circa două zile, iar concluziile anchetei ar urma să fie finalizate anul viitor, a adăugat Găman.

INSEMEX a participat și la anchetele care au avut loc după incendiile din spitalele de la Piatra Neamț și din București, la Matei Balș.

Șapte oameni au murit vineri în incendiul izbucnit la secția de terapie intensivă a Spitalului de Boli Infecțioase Constanța. Flăcările au izbucnit în secția ATI și ulterior tot spitalul a fost evacuat.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole