Antena 3 CNN Actualitate Martorii vorbesc despre morți în ”azilul groazei”! Av. Adrian Cuculis: ”Probabil că vor fi identificate și cazuri de omor!”

Martorii vorbesc despre morți în ”azilul groazei”! Av. Adrian Cuculis: ”Probabil că vor fi identificate și cazuri de omor!”

Bogdan Borza
2 minute de citit Publicat la 11:53 07 Iul 2023 Modificat la 11:53 07 Iul 2023

Între timp, procurorii descriu cum acţiona capul reţelei, care masca neregulile la controalele de care ar fi aflat dinainte.   

Până în acest moment, 15 martori au dat declarații în fața anchetatorilor. Declarațiile acestora sunt însă contradictorii. În timp ce unii spun că bătrânii erau tratați corespunzător, alții spun că seniorii erau supuși unor orori de nedescris. 

Patru persoane au fost arestate până în acest moment, printre care și Ștefan Godei și Daniel Godei, cei doi frați, patroni ai ”azilului groazei”. 

Potrivit anchetatorilor, aceștia aveau oameni de bază în toate instituțiile din Ilfov, cu atribuții de avizare și control a căminelor de bătrâni, astfel încât erau anunțați în permanență când urmau să fie făcute verificări. După ce aceste verificări aveau loc, funcționarii îi ajutau să își continue activitatea într-o aparentă legalitate. Asta notează procurorii DIICOT. 

Mai mult decât atât, procurorii spun că într-un an și jumătate, frații Godei au obținut 3,7 milioane de lei de la stat. 

Unul dintre frați ar fi fost cel care a coordonat grupul infracțional organizat și ar fi dat celorlalți membri ai grupului instrucțiuni cu privire la rolul fiecăruia. Au apărut chiar și interceptări în care acesta spune: ”Să fie totul impecabil în cămin, să miroasă frumos și toți beneficiarii să fie îmbrăcați frumos. Să nu fie găsiți în zdrențe”.

Avocatul Adrian Cuculis a explicat, în exclusivitate pentru Antena 3 CNN, ce s-ar putea întâmpla în cazul celor acuzați. 

”Încă de la bun început am spus că, pe lângă infracțiunile de bază pe care le-au constatat la prima vedere, urmează să fie făcută o extindere probabil și pentru abuz în serviciu, probabil și pentru complicitate la abuz în serviciu.

Ați spus că oamenii aceștia erau acoperiți de către alte instituții. Și atunci nu poți lucra la nivelul acesta, 3,7 milioane de lei de la stat, să se ducă către un cămin privat și oamenii să fie lăsați acolo nici măcar ca niște animale, pentru că și de un animal ai grijă mai mult decât am văzut că se întâmpla acolo, în azilul respectiv.

Dacă mergem către ideea de a identifica posibile victime ale tratamentelor de acolo, cu siguranță dosarul o să capete o amploare și mai mare și, la prima vedere, după ce am văzut primele imagini din azilul respectiv și oamenii care au fost luați de acolo, probabil că vor fi identificate și cazuri de omor, pentru că în momentul în care îl bați, nu îi dai de mâncare, îl setezi, îl lași acolo pur și simplu fără să ai grijă de el, ne gândim foarte serios că oamenii aceștia voiau să mai scape de rezidenții de acolo, probabil să îi aducă pe alții care erau într o stare mai bună”, a explicat avocatul Adrian Cuculis la Antena 3 CNN. 

 

Etichete: azil de batrani
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole