Antena 3 CNN Actualitate Justiție Martor la DNA: Sebastian Ghiţă a cerut un milion de euro de la UTI din contractul cu Transelectrica

Martor la DNA: Sebastian Ghiţă a cerut un milion de euro de la UTI din contractul cu Transelectrica

1 minut de citit Publicat la 12:08 07 Mar 2017 Modificat la 12:08 07 Mar 2017

Un martor care a dat declaraţii la DNA în cel mai nou dosar de corupţie în care este urmărit penal Sebastian Ghiţă susţine că fostul parlamentar ar fi cerut reprezentanţilor companiei UTI 7% din contractul derulat de aceasta cu Transelectrica, respectiv un milion de euro, susţinând că o parte din bani urma să ajungă la fostul director al Transelectrica Stelian Gal, dar şi la un fost secretar de stat din Ministerul Economiei, prahoveanul Darius Meşca, finul lui Ghiţă, scrie News.ro.

Conform documentelor întocmite de procurorii DNA Ploieşti, din declaraţia martorului ameninţat reiese că acesta ”a luat cunoştinţă în mod direct de faptul că Sebastian Aurelian Ghiţă le-a pretins reprezentanţilor S.C. UTI Systems S.A un procent de 7% din valoarea unor contracte încheiate cu S.C. Transelectrica S.A. pentru ca în schimb, prin folosirea influenţei, să faciliteze încheierea acestora şi derularea lor în bune condiţii iar în schimbul comisionului menţionat Sebastian Aurelian Ghiţă a promis reprezentanţilor UTI Systems S.A. că va interveni şi va determina conducerea S.C. Transelectrica S.A. să atribuie contractele către S.C. UTI Systems S.A. şi să asigure derularea în bune condiţii a acestora”.

”Martorul a confirmat şi faptul că în cadrul discuţiilor purtate cu reprezentanţii S.C. UTI Systems S.A.,  Sebastian Aurelian Ghiţă a precizat că o parte din procentul de 7% pretins este destinată persoanelor decidente să aprobe acordarea contractului de lucrări menţionat, persoane care ocupau funcţii importante în Ministerul Economiei, indicând în acest sens numele secretarului de stat Meşca dar şi numele directorului general al S.C. Transelectrica S.A., Stelian Gal”, se arată în referatul procurorilor.

Citește mai multe din Justiție
» Citește mai multe din Justiție
TOP articole