Antena 3 CNN Externe Lovitură dură pentru Comisia Europeană. Ce propune președintele Parlamentului European

Lovitură dură pentru Comisia Europeană. Ce propune președintele Parlamentului European

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 18:06 03 Iul 2016 Modificat la 18:06 03 Iul 2016

Președintele Parlamentului European (PE), Martin Schulz, propune într-un articol ce va fi publicat luni de cotidianul Frankfurter Allgemeine înlocuirea actualei Comisii Europene (CE) cu un guvern european autentic, care să fie controlat de un parlament bicameral, consemnează agenția EFE.

Conform propunerii avansate de Schulz, una dintre cele două camere ar urma să fie actualul Parlament European, iar cealaltă ar fi alcătuită din reprezentanți ai guvernelor statelor membre ale Uniunii Europene.

Președintele PE își justifică inițiativa prin faptul că o asemenea schemă este cunoscută de cetățeni prin prisma experienței din propriile lor țări și astfel deciziile luate în interiorul UE ar deveni în opinia sa mai transparente.

Schulz mai consideră că în acest mod nemulțumirile cetățenilor nu vor mai fi îndreptate către Uniunea Europeană în ansamblul ei, întrucât li s-ar oferi posibilitatea să înlocuiască la urne guvernul european.

El menționează în articol că una dintre problemele UE în prezent este că cetățenii nu știu exact ce face această Uniune și uneori ea este acuzată de probleme care își au originea în deciziile luate de statele membre.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole