Antena 3 CNN Actualitate Social Marş în Capitală, la trei ani de la tragedia din Colectiv. Mii de persoane au adus un omagiu victimelor

Marş în Capitală, la trei ani de la tragedia din Colectiv. Mii de persoane au adus un omagiu victimelor

1 minut de citit Publicat la 22:01 30 Oct 2018 Modificat la 22:01 30 Oct 2018

Câteva mii de persoane au participat marţi seara, în centrul Capitalei, la un marş în memoria victimelor incendiului de la Colectiv.

Evenimentul a început în Piaţa Unirii, unde părinţi şi rude ale celor dispăruţi, dar şi supravieţuitori au venit cu flori şi lumânări pentru a-i comemora pe cei care şi-au pierdut viaţa în tragedia de acum trei ani.

De asemenea, participanţii la marş au avut o cruce imensă albă, pe care au scris ''Colectiv'', dar şi numele celor 65 de tineri care au pierit în incendiu.

Aceştia au plecat spre locul unde a avut loc tragedia, cărând acea cruce în lumina unor torţe şi în sunet de chitare. În tot acest timp, circulaţia a fost oprită pe traseu, la faţa locului fiind numeroase echipaje de Poliţie şi Jandarmerie.


În piaţeta din faţa fostei fabrici Pionierul a fost construit un veritabil altar cu pozele celor 65 de tineri decedaţi, unde au fost aprinse mii de lumânări. Multe persoane au izbucnit în plâns în momentul în care un muzician a cântat la vioară, fiind aplaudat îndelung de mulţime.

Intitulat "Marşul chitarelor", evenimentul a fost organizat la împlinirea a trei ani de la incendiul de la Colectiv.

"Muzica atinge coarda sensibilă a sufletului fiecărui om. Toţi o avem. Poate nu este vizibilă, dar ştim că există. Când sufletul se înalţă, ne ajutăm de coarde de chitare şi vorbim cu ei. Atunci ştim că toţi cei 65 ne ascultă. La sfârşit de octombrie cântăm împreună", anunţa organizatorul acestui eveniment - Asociaţia Colectiv GTG 3010. 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole