Puțini români vizitau Marocul, una dintre cele mai căutate destinații turistice, la nivel mondial. Unul dintre motivele pentru care românii nu au ales până acum această destinație de top a fost prețul unei vacanțe, de peste 3.000 de euro, pentru un pachet turistic de lux. Același pachet, cu 7 nopți de cazare, într-un hotel de 5 stele, cu zbor charter și transferuri incluse, costă doar 1.300 de euro, în noile oferte ale agenției Christian Tour. Noutatea absolută pentru piața din România a fost lansată oficial ieri, la București, în prezența Ambasadorului Extraordinar şi Plenipotenţiar al Regatului Maroc, E.S. Dl. Hassan Abouyoub.
„S-a mai încercat, timid, să se facă o astfel de ofertă în România, dar până acum nu a reușit nimeni. Zborul este mai lung decât pentru alte destinații, durează circa patru ore și jumătate, deci este și mai scump. În plus, Maroc este o destinație pe care, dacă nu te grăbești să o cumperi din timp, se găsesc mai greu oferte. Așa cum preciza și domnul Ambasador, anul acesta au vizitat Marocul peste 13 milioane de turiști din întreaga lume. Există întotdeauna un început pentru fiecare destinație, iar noi venim acum cu patru programe diferite, în general tururi în toate capitalele imperiale ale Marocului, cu două nopți de cazare în fiecare oraș. Pentru 7 nopți de cazare, cu zborurile charter incluse, prețurile noastre pornesc de la circa 700 de euro de persoane. Există și program de lux, la hoteluri de 5 stele, pentru care prețurile pornesc de la 1.300 de euro”, a explicat, pentru Antena 3 CNN, Cristian Pandel, proprietarul agenției de turism Christian Tour.
Prețurile sunt negociate de agenție, cu mult sub cele care au fost practicate până în prezent. Primele zboruri charter vor începe din data de 30 septembrie 2023, prin Christian Tour. „Am reușit să facem un contract bun, avem și suportul Guvernului marocan și al Ambasadorului, E.S. Dl. Hassan Abouyoub, care a fost și ministru al Turismului, înainte de a fi ambasador. Pentru viitor avem în vedere să facem și curse regulate, cu două zboruri pe săptămână spre Marrakech”, a mai explicat Cristian Pandel.
Ambasadorul Marocului iubește România și a vizitat prima oară țara noastră în anul 1978. Excelența Sa a declarat, pentru Antena 3 CNN, că se așteaptă nu doar la un schimb de turiști între cele două țări, ci și la o accentuare a relațiilor culturale care au deja tradiție de peste 50 de ani. „Mulți cetățeni ai Marocului cunosc și iubesc România, pentru că foarte mulți au făcut studiile universitare în țara dumneavoastră care este foarte frumoasă. Am venit pentru prima oară în această frumoasă țară în decembrie 1978. Ambițiile noastre, acum, nu vizează doar business-ul, ci mai ales un foarte bun raport cultural între cele două țări. Problema este că nu avem destule zboruri, în acest moment, pentru a se putea călători în ambele direcții. Sunt absolut convins că atât românii vor vizita în număr foarte mare Marocul, dar și cetățenii Marocului vor dori să viziteze România, foarte curând. Avem o tradiție îndelungată a relațiilor diplomatice și culturale foarte bune, între țările noastre”, a declarat, pentru Antena 3 CNN, E.S. Dl. Hassan Abouyoub, Ambasadorul Regatului Maroc, la București.