Antena 3 CNN Externe NATO face luni exercițiul militar nuclear. Experți: Se testează transportarea armelor nucleare americane în Europa

NATO face luni exercițiul militar nuclear. Experți: Se testează transportarea armelor nucleare americane în Europa

de Mihai Paul    |   

Mark Rutte, noul secretar NATO, a precizat că exerciţiile militare anuale ale Alianţei Nord-Atlantice care implică arme nucleare vor avea loc luni, 14 octombrie.

„Este vital să ne testăm apărarea”, a declarat Mark Rutte, subliniind că adversarii alianţei „ştiu că NATO este pregătită şi este capabilă să răspundă oricărei ameninţări”.

Noul lider al Alianţei a făcut acest anunţ în timpul unei întrevederi cu premierul britanic Keir Starmer la Londra. El s-a întâlnit cu această ocazie şi cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Potrivit secretarului general al NATO, exerciţiul „Steadfast Noon” va implica peste 60 de aeronave şi va avea loc în principal în spaţiul aerian al Marii Britanii, Mării Nordului, Belgiei şi Ţărilor de Jos.

Mark Rutte a lăudat Marea Britanie pentru contribuţia forţelor sale armate la sistemul NATO de descurajare nucleară.

Alianţa Nord-Atlantică nu a făcut publice detalii despre exerciţiu şi scenariul care îl implică.

Potrivit experţilor militari, manevrele sunt folosite pentru a exersa modul în care pot fi transportate în siguranţă armele nucleare americane pe teritoriul european, din depozite subterane către aeronave şi instalarea lor pe avioane de luptă. Zborurile de antrenament au loc apoi fără bombe.

Acordul NATO de partajare nucleară prevede staţionarea de arme nucleare americane în Europa şi lansarea acestora de pe aeronave ale statelor membre în situaţie de urgenţă.

Deşi nu este confirmat oficial, armele nucleare americane ar fi depozitate în nordul Italiei, Turcia, Belgia, Ţările de Jos şi Germania.

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile