Antena 3 CNN Emisiuni iThink Semnul ca organismul tău a devenit acid. ”Riscurile pentru un cancer apar de a doua zi”

Semnul ca organismul tău a devenit acid. ”Riscurile pentru un cancer apar de a doua zi”

Laura Dinu, Iusti Fudulu
2 minute de citit Publicat la 18:00 30 Dec 2023 Modificat la 18:00 30 Dec 2023

Prezent în emisiunea iThink cu Iusti Fudulu de la Antena 3 CNN, onco-nutriționistul Marius Văduva a explicat care sunt riscurile la care ne expunem în momentul în care pH-ul nostru devine acid. 

”Aciditatea în organism nu numai că este un risc. Dar este o stare permanentă de boală tăcută. Deci riscurile pentru ceva grav vor exista de a doua zi de când corpul își schimbă această balanță.

Omul se resimte, apare oboseala, începe să resimtă anumite simptome care i se par că ar fi cumva din cauza muncii, a stresului. Dar nu, în momentul în care corpul începe să îți dea semnale, te înțeapă inima, te dor genunchii, ai o transpirație anormală care apare noaptea, sau chiar spre seară, simți că ai palpitații, acolo deja sunt doar câteva dintre simptomele unui corp acid. Acesta nu știe cum să reacționeze.

Din punct de vedere al pH-ului uman, a fost studiat îndelung. Și mie mi se pare că se neglijează foarte mult Acum, după 100 de ani, când o persoană a luat un premiu Nobel în sănătate arătând că, în corpul alcalin, boala cea mai temută, numită cancer, nu se formează... Și atunci această relație acid-alcalin ar trebui să fie pe primul plan în momentul în care începi să faci o prevenție și implicit să tratezi o boală”, susține onco-nutriționistul Marius Văduva.  

”Printre aceste semnale, apare și acela care pare banal, mâinile și picioarele reci.

Am fost și eu plăcut impresionat să văd că, dintr-o dată, o avalanșă de oameni și-au luat acel raport de Omega 3 cu Omega 6 și și-au dat seama că, de fapt, au un raport care le induce, în timp, aciditate și care o să ajungă să facă daune la nivel de țesut. Deci acest raport de acid-alcalin este primul care trebuie luat pentru prevenție la nivelul corpului. Din momentul în care devii acid, ai între 5 și 10 ani să faci o boală oncologică. Doar atât îți trebuie, din momentul în care pH-ul corpului tău nu este într-o relație bună”, mai spune specialistul în nutriție. 

”Aș vrea să vorbim puțin și de pH, pentru că mulți doctori spun că dacă am fi prea acizi, am muri. Au și ei dreptate. Dar este o marjă atât de mică. Avem 7,46, vă dau un exemplu practic de valoare în care corpul este alcalin la media alopată, să spunem în partea de sus. Dar dacă ai 7,36 la nivelul sângelui, poate alopat se permite și se spune că ești în grafic. Dar în timpul acesta, dacă îți faci la nivel de scanare al întregului corp să vezi dacă pH-ul întregului corp este acid sau alcalin, poți să ai surpriza să fii acid, chiar dacă sângele tău este 7,36 alcalin”, a mai explicat Marius Văduva în emisiunea iThink cu Iusti Fudulu de la Antena 3 CNN.  

Etichete: Marius Văduva
Citește mai multe din iThink
» Citește mai multe din iThink
TOP articole