Antena 3 CNN Actualitate Marius Pieleanu, despre viitorul PSD: „Un președinte social-democrat nu este etern, cum e Mugur Isărescu la BNR”

Marius Pieleanu, despre viitorul PSD: „Un președinte social-democrat nu este etern, cum e Mugur Isărescu la BNR”

1 minut de citit Publicat la 17:58 28 Iun 2019 Modificat la 17:58 28 Iun 2019

Marius Pieleanu a declarat, vineri, la Antena 3 că retragerile din PSD reprezintă rodul negocierilor interne. Sociologul a dezvăluit și cum va arăta în opinia sa noua configurație a social-democraților după Congres.

„Retragerile sunt rodul negocierilor interne, ale diverselor grupări care există acum în PSD. În mod evident, era o problemă majoră pentru funcția de președinte executiv atâta timp cât erau doi membrii ai Guvernului, importanți ca portofolii, Finanțele și Dezvoltarea, fiind un singur loc de președinte executiv unul dintre ei ar fi pierdut”, a subliniat sociologul.

„Nimeni nu a oprit pe nimeni să candideze pentru o funcție eligibilă. Sunt candidații care sunt cei care își doresc să ocupe cele trei funcții. Vom vedea la Congres dacă sunt pregătiți sau sunt mai puțini pregătiți. Poate sunt alții mai competenți, nu contest acest lucru, dar poate că nu au curajul să intre în această luptă”, a mai spus Marius Pieleanu.

Sociologul Marius Pieleanu a mai declarat că viitoarea conducere a PSD va fi alcătuită din Viorica Dăncilă, Mihai Fifor și Daniel Suciu, ministru al dezvoltării regionale şi administraţiei publice.

Citește Și Bogdan Chirieac, reacție la declarația lui Marian Oprișan: „Ce îi făcea Liviu Dragnea doamnei premier, o ardea cu țigara?”

Marius Pieleanu: Un președinte la PSD nu este etern. Doar Mugur Isărescu la BNR este etern

Întrebat dacă premierul Viorica Dăncilă este soluția cea mai bună pentru șefia PSD, sociologul a reiterat că aceasta este soluția rezonabilă și rațională.

„Un președinte de partid se legimitează prin votul primit. Dacă doamna Dăncilă va reuși să ducă propriul candidat, nu știu cine va fi acela, într-o primă etapă în turul doi, atunci aceasta se va legitima și va fi  confirmată de către votul de la Congres pe care îl va primi mâine. Partidul are resurse să o păstreze sau conteste. Un președinte la PSD nu este etern. Doar Mugur Isărescu la BNR este etern”, a declarat sociologul Pieleanu.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole