Telenovelă de Botoșani în toată regula! Marius a aflat de la prietenul său cel bun că soția lui îl înșală cu un pădurar, căsătorit la rândul său.
Fără să stea pe gânduri, moldoveanul a decis să intervină să rezolve „problema”, doar că ce a urmat i-a adus în schimb o condamnare.
Bărbatul i-a trimis mai multe mesaje soţiei pădurarului, susţinând că are imagini compromiţătoare cu soţul ei, dar când a realizat că femeia nu poate fi păcălită a făcut rost de numărul pădurarului şi a început să-l sune cerându-i 5.000 de lei în schimbul nepublicării imaginilor pe internet, fără ca acestea să existe în realitate.
La rândul său, pădurarul a înregistrat convorbirile telefonice purtate cu el, după care a mers la Poliţie şi a denunţat totul. Flagrantul însă a prins în plasă un intermediar, pe care Marius îl rugase să ridice suma de bani în urma șantajului.
Când a aflat ce s-a întâmplat, Marius V. a plecat din ţară, încercând să-şi piardă urma. Într-un final, Marius V. a fost trimis şi el în boxa acuzaţilor pentru şantaj, procesul întinzându-se până luna trecută. Cum prostiile făcute nu aveau cum să nu rămână fără urmări, magistraţii l-au condamnat la trei ani de închisoare. Dar asta nu este tot pentru că bărbatul mai avea o condamnare cu suspendare de prin 2014. Prin urmare, instanţa a adunat cele două pedepse şi a dispus ca Marius V. să execute o pedeapsă rezultantă de patru ani de închisoare în regim de detenţie, scrie Monitorul de Botoșani.