Potrivit fostului ministru al Muncii, pensiile românilor care au un stagiu de cotizare de peste 30 de ani vor crește considerabil datorită punctelor de stabilitate în muncă.
”Auzim cu toții de cetățeni care au lucrat 30 de ani și au pensia minimă. Acum, prin acel punctaj suplimentar, de peste 25 de ani, li se va ridica pensia și vom face deosebirea între cei care muncesc strict stagiul minim de cotizare, adică cei 15 ani, și cei care muncesc 30-35 de ani sau chiar 40 de ani”, a explicat fostul ministru al Muncii.
”Este exact ceea ce spuneam, că noi încurajăm munca. Deci cu cât stai în câmpul muncii, nu mergem în extrema cealaltă să spunem că majorăm vârsta de pensionare, să ne înțelegem. Nu se majorează vârsta de pensionare prin legea aceasta, dar încurajăm munca. Pentru cei care stau mai mult în muncă, vor primi și mai mult”, a mai spus Marius Budăi.
Ce sunt punctele de stabilitate, de care se ține cont la recalcularea pensiilor
Punctele de stabilitate sunt punctele bonus oferite românilor care muncesc peste 25 de ani.
”Punctele de stabilitate sunt cele obținute în muncă peste 25 de ani. Dacă eu lucrez peste 25 de ani, pentru perioada pe care o desfășor în muncă după 25 de ani, între 25 de ani și 30 de ani, obțin 0,5 puncte pe an, pentru fiecare an lucrat.
Pentru perioada între 30 și 35 de ani, 0,75 de puncte. Peste 35 de ani, un punct pe an. În felul acesta pensiile românilor vor crește în funcție de stabilitatea în muncă”, a explicat și Simona Bucura Oprescu în exclusivitate la Antena 3 CNN.