Antena 3 CNN Politică Marius Budăi: Negociem dispariţia limitării creşterii pensiilor din PNRR

Marius Budăi: Negociem dispariţia limitării creşterii pensiilor din PNRR

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 21:47 13 Mai 2023 Modificat la 21:49 13 Mai 2023

"Trebuie să avem discuții cu Comisia Europeană, să închidem spre final de an și legea pensiilor, să vedem ce păstrăm din legea veche că noi am scris foarte clar în programul de guvernare că plecăm în analiză de la Legea 127.

Grija principală să fie rezolvarea inechităţilor şi bineînțeles pe viitor să avem şi spațiu bugetar pentru a majora pensiile.

Dar nu m-aș pronunța din luna mai pe ce se întâmplă de la 1 ianuarie cu procente și cu alte lucruri, să creăm așteptări pe care ulterior tot noi, această coaliție, nu le putem îndeplini. Aş fi un pic mai prudent", a spus Budăi.

Negocieri în cadrul PNRR, în privința pensiilor speciale

Marius Budăi va merge cu Marcel Boloş la Bruxelles pentru negocieri în cadrul PNRR.

Potrivit ministrului Muncii, vor negocia "dispariția acelui procent prin care românii sunt condamnați la sărăcie".

Şi Marcel Boloș a spus că nu va fi o negociere ușoară, dar miniștrii s-au pregătit pentru acest moment și trebuie să aibă argumentele care țin de rata inflației și de eliminarea inechităților din sistemul de pensii general care vor aduce o creștere a cheltuielilor din sistemul general de pensii destul de semnificativă încât să fie necesară o nouă reașezare a acestui indicator de disciplină financiară.

Citeşte şi: Noua strategie a Guvernului. Marcel Boloş va merge cu Marius Budăi la negocieri pentru PNRR!

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole