Antena 3 CNN Politică Marius Budăi, anunţ despre măsurile de sprijin pentru români şi despre pensii

Marius Budăi, anunţ despre măsurile de sprijin pentru români şi despre pensii

Alina Tănase
1 minut de citit Publicat la 11:00 06 Apr 2022 Modificat la 11:15 06 Apr 2022

Printre măsurile care vor fi luate se numără voucherele pentru alimente, voucherele pentru elevii cu burse sociale, creşterea valorii tichetelor de masă şi a sumelor pentru pacienţii din spitale şi la copiii din centrele de plasament, pentru că preţurile au fost majorate şi alocaţia de hrană nu mai e suficientă.

"Să facem un pachet denumit, dacă vreţi, generic 'Sprijin pentru România', care să sprijine atât mediul de afaceri cât şi cetăţeanul simplu, pentru că e o perioadă grea. (...) Avem aceste discuţii, au fost azi în Coaliţie tranşate o parte din ele, sper mâine să le avem pe toate pentru a le putea adopta în termenul cel mai scurt prin ordonanţe de urgenţă succesive pe care le vom da în Guvern, aşa cum am făcut în luna decembrie cu acele trei ordonanţe de la Ministerul Muncii, prin care am implementat acel pachet social. Ne dorim în continuare să sprijinim cetăţenii, în primul rând cetăţenii vulnerabili", a explicat Marius Budăi, la România TV.

În ceea ce priveşte pensiile, ministrul a precizat că sunt nişte condiţionalităţi cuprinse în PNRR, asumate de Guvernul României.

"La acest moment, toate pensiile din România, introducându-se aici şi indemnizaţiile stabilite şi plătite în baza unor legi speciale, introducând aici pensiile din apărare şi ordine publică, introducând aici şi pensiile din sistemul public de pensii bazate pe contribuţii, la această dată suntem la 9,3% 9,4%. Nu există spaţiu de negociere aici în această chestiune, cifrele sunt cifre. Există spaţiu de negociere şi eu mă bucur foarte mult că am stabilit un lucru comun cu Comisia Europeană şi cu comisarul pentru muncă, că noi trebuie să luptăm împotriva sărăciei şi asta vom face şi începem cu categoriile cele mai vulnerabile", a afirmat Budăi.

El a subliniat că anvelopa pensiilor în UE este, în medie, între 12,5% şi 13% din PIB, dar noi suntem la 9,4%, pentru că "aşa a vrut cineva să ne ţină până în 2070".

"Parcă a fost o reformă făcută cu ură faţă de cetăţenii români şi am proprietatea cuvintelor", a punctat Marius Budăi, adăugând însă că există flexibilitate din parte Uniunii Europene.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole