Antena 3 CNN Actualitate Marius Budăi, anunț pentru profesorii protestatari: ”Nu o să fac reforme pe ascuns!”

Marius Budăi, anunț pentru profesorii protestatari: ”Nu o să fac reforme pe ascuns!”

Laura Rînja
1 minut de citit Publicat la 13:01 30 Mai 2023 Modificat la 13:59 30 Mai 2023

”Eu nu știu ultimele discuții pe care le vor purta cu domnul prim-ministru, eventual cu domnul președinte al Camerei Deputaților, domnul Marcel Ciolacu, însă sper ca lucrurile să se închidă cât mai curând. Și aici vorbesc gândindu-mă și la cei peste 300.000 de angajați din sistemul de educație, dar și la cei 3 milioane de copii”, a explicat Marius Budăi la Antena 3 CNN. 

Acesta nu a dat detalii cu privire la ofertele făcută cadrelor didactice. 

”Nu voi discuta, din respect pentru cadrele didactice, despre oferte, acelea sunt discuțiile noastre interne în cadrul comisiilor de dialog social pe care le-am avut și ieri, și în cursul săptămânii trecute, și în weekendul trecut. Eu sper doar să se găsească o cale prin care să se rezolve problema într-un timp cât mai scurt”, a spus ministrul.

Acesta susține că, la Ministerul Muncii, discuțiile deja au început pe noua grilă de salarizare. 

”Planul este să lucrăm aplicat, să scurtăm calendarul, dar să-l scurtăm nu doar de dragul de a-l scurta, să nu fie o scurtare doar în timp, fără conținut. Adică să avem o nouă lege care să pună probleme. Trebuie să discutăm atât cât este nevoie cu toți partenerii sociali.

Eu am spus foarte clar că, în momentul în care o să ajung să implementez reforma pensiilor sau reforma legii salarizării, nu o să fac ce s-a făcut la momentul scrierii PNRR. Adică nu o să fac o reformă sau reforme pe ascuns. O să dezbat cu sindicatele și cu toți cei interesați, atât cât timp cât este nevoie, și ne vom asigura că vom avea o lege bună.

Sindicaliștii au fost fermi, însă au fost deschiși, iar ultima discuție pe care eu am avut-o cu ei a fost una constructivă și bazată pe respect reciproc”, a mai spus Marius Budăi la Antena 3 CNN. 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole