Antena 3 CNN Actualitate Mărturiile profesorului român care a scăpat după 8 ani de detenţie în China: "Vreau să încep această viaţă de la zero"

Mărturiile profesorului român care a scăpat după 8 ani de detenţie în China: "Vreau să încep această viaţă de la zero"

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 16:23 21 Mai 2022 Modificat la 16:23 21 Mai 2022

"De multe ori se spune "Eu nu cred în Dumnezeu", însă Dumnezeu crede în tine şi Dumnezeu a continuat să creadă în mine, cu toate că încercam să fug de el. Nu puteam să accept de ce mi s-a întâmplat mie(...). Am ajuns în acel punct în care simţeam că nu pot să mai respir", a spus Marius Balo.

Marius Balo, profesor la Renmin University Beijing şi expert străin în cadrul Grupului de Tehnologie şi Educaţie XinDongFang (New Oriental) Beijing, s-a stabilit în China în anul 2010, iar pe 28 martie 2014 a fost arestat, susţin avocaţii săi, pentru o presupusă fraudă contractuală, fiind acuzat că a primit 80 de dolari de la cetăţeni chinezi, fără să ştie că suma provenea din comiterea de infracţiuni.

El a fost condamnat pe 24 martie 2016 la opt ani de închisoare, afirmă avocaţii, pe baza mărturiei unei persoane pe care nu o văzuse niciodată şi, ulterior, încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Shanghai.

Marius Balo a fost eliberat la finalul lunii martie

"Vreau să încep această viaţă de la zero. Am impresia că în sufletul meu căutam într-un fel această problemă. Căutam această cruce. Trăiam purtat de val(...).

Am trăit acei ani într-o cuşcă de 16 mp, pe care o împărţeam cu alte 12 persoane, care nu avea nicio piesă de mobilier în afară de o gaură într-un colţ care servea drept ajutor", a mai spus el.

Urmăriţi interviul integral în materialul video de mai jos!

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole