Antena 3 CNN Externe Sfârşit de civilizaţie în Mariupol: O familie pleacă din calea războiului într-o căruţă trasă de măgari

Sfârşit de civilizaţie în Mariupol: O familie pleacă din calea războiului într-o căruţă trasă de măgari

Silvia Preda
1 minut de citit Publicat la 16:55 01 Apr 2022 Modificat la 17:13 01 Apr 2022

Oamenii sunt disperaţi şi încearcă să scape din mijlocul războiului. Un bărbat şi o femeie au fost surprinşi în Mariupol într-o căruţă trasă de doi măgari, încărcată cu toate lucrurile lor.

Aceştia au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţa şi să plece, căutând linişte şi un cămin. Ca ei sunt sute de mii de ucraineni. Primarul oraşului a indicat recent că până la 170.000 de locuitori erau blocaţi în interiorul oraşului.

Aproximativ 90% din clădirile rezidențiale din oraș sunt avariate sau distruse, iar alimentarea cu energie electrică și comunicațiile au fost întrerupte, spun oficialii ucraineni.

Mariupol a fost încercuit de forțele rusești iar autoritățile ucrainene se grăbesc să organizeze evacuarea celor peste 100.000 de persoane care au rămas în oraș. Un consilier al primarului local a declarat vineri că oraşul Mariupol rămâne inaccesibil pentru cei care vor să intre şi "foarte periculos" pentru cei care încearcă să iasă.

Ruşii bombardează masiv în continuare. În Mariupol trag inclusiv în blocurile deja distruse de rachete

Potrivit unui consilier al primarului din Mariupol, forţele ruse împiedică începând de joi trecerea oricărui ajutor umanitar destinat locuitorilor rămaşi captivi în oraş, ceea ce arată că nu a fost creat un "coridor umanitar" aşa cum era planificat.

"Oraşul rămâne închis la intrare şi foarte periculos la ieşirea cu mijloc de transport personal", a scris Andriuşcenko pe aplicaţia de mesagerie Telegram.

Război în Ucraina | Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski s-ar putea întâlni la Istanbul | Antena 3, transmisiuni speciale din mijlocul războiului

"În plus, de ieri ocupanţii au blocat categoric intrarea oricărui ajutor umanitar - chiar şi în cantităţi mici - în oraş", a subliniat acesta. Un convoi de autobuze care urma să pornească joi spre Mariupol nu a ajuns în oraş, au afirmat joi seara oficiali ucraineni.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole