Antena 3 CNN Actualitate Măriri de salarii pentru cadrele didactice. Câți bani primesc în plus de la 1 ianuarie 2018

Măriri de salarii pentru cadrele didactice. Câți bani primesc în plus de la 1 ianuarie 2018

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 16:58 28 Aug 2017 Modificat la 16:58 28 Aug 2017

Sindicaliştii din Educaţie au explicat că măririle salariale promise de la 1 ianuarie nu vor depăşi 5%, din cauza schimbării modului de impozitare, explicând că abia în martie 2018 cadrele didactice se vor bucura de creşteri şi de 25-30%.

„Din gura domnului ministru Mişa (ministrul Finanţelor- n.r.) am aflat că nici cei care vor avea salariul minim pe economie nu vor fi scutiţi de un mic impozit, aşa că, până la urmă, varianta cea pesimistă se pare că este mai aprope de noi, din păcate. La prima creştere salarială din ianuarie 2018, vom avea şi noua strategie de schimbare a modului de impozitare, mă refer aici la faptul că angajaţii vor suporta cea mai mare parte a contribuţiilor sociale şi a impozitelor. În urma acestei reglementări, care nu a fost făcută publică, din păcare, vom aveam creşteri salarile de 3-5%, dar creşterea din martie 2018, va fi mult mai generoasă pentru noi, chiar dacă este mai mică, va genera, în final, o creştere a salariului net cu 25, poate 30%”, a explicat Anton Hadăr, preşedintele sindicatului „Alma Mater”.

Citiți și:

Negocieri cruciale la Guvern. Sindicaliștii din învățământ: „Salarii mai mari cu până la 30 la sută în 2018”

 

Sursă: Mediafax
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole