Antena 3 CNN Actualitate Social Mărire salarială uriașă pentru medici și asistente, de la 1 martie. Cât va câștiga un medic primar

Mărire salarială uriașă pentru medici și asistente, de la 1 martie. Cât va câștiga un medic primar

S.T.
1 minut de citit Publicat la 17:01 28 Feb 2018 Modificat la 17:01 28 Feb 2018

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat că, începând de joi, salariile tuturor medicilor şi asistentelor vor urca pe grila din 2022, iar un medic primar va ajunge cu salariul de la 4.000 de lei la 15.000 de lei.

„Este vorba de absolut toţi medicii şi toate asistentele care urcă pe grila din 2022 direct, începând de mâine (joi - n. r.). Vă vom transmite salariile, ca să vedeţi despre ce este vorba. Pot să vă spun că un medic primar, de exemplu, de la 4.000 ajunge la 15.000 de lei, la care se adaugă în mod evident vechimea şi celelalte sporuri de care beneficiază. În sistemul de sănătate, salariile chiar vor fi foarte mari şi ne-am bucurat să constatăm că încă de anul trecut s-a redus exodul medicilor cu 40% doar pe promisiunea că vor creşte salariile”, a spus Vasilescu, la Palatul Parlamentului, întrebată pentru ce categorii de salariaţi vor creşte salariile începând cu 1 martie.

„Sperăm ca, începând din acest an, pe această măsură pe care am luat-o, să stopăm în totalitate exodul medicilor, pentru că avem nevoie de ei. Sunt foarte multe unităţi sanitare în care se scot posturi de medici la concurs şi nu se mai prezintă nimeni, deci e o problemă naţională”, a menţionat ea.

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole