Antena 3 CNN Actualitate Locale Marinel s-a urcat pe o scară și a început să taie cu flexul un panou publicitar. Când au văzut cine e bărbatul, polițiștii au încremenit. Nebunia nu se oprește aici!

Marinel s-a urcat pe o scară și a început să taie cu flexul un panou publicitar. Când au văzut cine e bărbatul, polițiștii au încremenit. Nebunia nu se oprește aici!

Marinel Balan, primarul oraşului Frasin, este cercetat penal pentru comiterea infracţiunii de distrugere într-un dosar care datează din luna mai a anului 2017.

Plângerea penală a fost înaintată de Constantin Luchian, administratorul SC Euro Tehnic SRL, firmă care deţine o benzinărie care funcţionează în Frasin. Totul a plecat de la o acţiune a primarului din Frasin din ziua de 19 mai 2017, scrie Monitorul de Suceava.

La acea dată, însoţit de alte persoane, dar şi cu o scară mecanică pentru intervenţie la înălţime, Marinel Balan s-a deplasat la benzinărie şi cu propria mână a început să taie cu un flex panoul publicitar al benzinăriei.

Primarul din Frasin a povestit şi un amănunt halucinant care a dus la incidentul din luna mai a anului 2017.

„Am dezafectat acel schelet metalic pe care se afla montat ilegal şi panoul publicitar al firmei respective. Trebuie să spun că acel schelet metalic îmi aparţine, iar primăria m-a amendat cu 1.000 de lei pentru că l-am construit fără autorizaţie”, a precizat Marinel Balan.

 

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile