Antena 3 CNN Show Showbiz Marina Almășan a obținut ordin de protecție împotriva iubitului milionar. Cum o ameninţa Georgică Cornu pe realizatoarea TV

Marina Almășan a obținut ordin de protecție împotriva iubitului milionar. Cum o ameninţa Georgică Cornu pe realizatoarea TV

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 15:22 04 Aug 2024 Modificat la 16:01 04 Aug 2024

Marina Almășan a obținut ordin de protecție împotriva fostului iubit milionar, Georgică Cornu, astfel că omul de afaceri va purta brățară de monitorizare la picior și nu va putea să se apropie de realizatoarea TV la mai puțin de 200 de metri.

Cei doi au ajuns de la dragoste la ură după 12 ani de relație, scrie presa mondenă.

„În primul rând, cred eu că într-un final, România și sistemul de justiție a înțeles că nu este o glumă, nici violența psihologică, nici violența cibernetică, nici violența verbală, pentru că toate pot conduce la un moment dat către o zonă în care ele să transforme într-o violență fizică. 

Și instanța de judecată a înțeles foarte clar că am depus toate probele necesare, inclusiv cu martori. 

Mai mult decât atât, am depus și înregistrări, plaje foto practic, care arătau că Georgică Cornu a trecut de nenumărate ori prin în fața imobilului doamnei Almășan, i-a trimis sute de mesaje, iar unele dintre ele chiar erau mesaje voalate, o amenințare cu moartea.

Îi spunea ceva de genul: „regretatul Socaciu m-a supărat, a murit, prietena ta foarte bună m-a supărat, a murit. Deci ai grijă să nu mă superi şi tu”. Cam așa suna mesajul respectiv, care din punctul nostru de vedere era un mesaj voalat cu amenințarea cu moarte (...).

Şi un element mai picant, să-o spunem, dar și foarte serios în același timp. Cum vă închipuiți că doamna Almăşan a primit un cadou? Dacă poți să-i spui cadou. Un buchet de șase trandafiri în fața locuinței dânsei. 

Lucrul acesta coroborat cu mesajele anterioare au condus către ideea că ar trebui să fie emis acest ordin de restricţie în mod obligatoriu, pentru a fi protejată victima”, a spus Adrian Cuculis, avocatul victimei, duminică, la Antena 3 CNN.

Cum o ameninţa Georgică Cornu pe Marina Almăşan

1. Ameninţare cu moartea în sensul voalat: „Draga mea, te-ai gândit? Socaciu şi-a bătut joc de mine şi a murit; prietenta ta, îmi scapă numele ei, şi-a bătut joc de mine - a murit. Aş vrea să te gândeşti serios la tot ce am făcut eu aici la tine şi să nu-ţi baţi joc de mine”.

2. Şantaj: „Mă adresez pe această cale în calitate de contribuabil, să nu-i mai permită (N.P. petentei), să folosească în interes propriu persoane gen psihologi şi avocaţi. Vrei să vină ANAF-ul peste tine?”

Avocat: Încerca să arunce anatema asupra ei, că ar folosi fondurile publice pentru interese personale, fapt neadevarat.

Şantaj: să îi platească sume de bani pe care în mod pretins în urmă cu mai mulţi ani de zile, Georgică Cornu le-ar fi plătit Marinei Almăşan pentru plata unei presupuse datorii, fostului soţ.

3. O urmărea la domiciliu: „Peste vreo două ore plec în Timişoara, probabil voi veni odată pe lună în Bucureşti. Peste 30-60 de minute voi trece pe strada ta, prin faţa casei. În cazul în care nu vrei să ne vedem voi fi obligat să pornesc pe altă cărare. Am trecut pe strada ta! Doamne, ce situaţie”.

Sursa: Ordinul de protecţie obţinut de Marina Almăşan.

 

 

 

Citește mai multe din Showbiz
» Citește mai multe din Showbiz
TOP articole