Antena 3 CNN Externe A murit "Regina Suferinței", faimoasa cântăreață braziliană laureată a premiilor Grammy. Avionul său s-a prăbușit

A murit "Regina Suferinței", faimoasa cântăreață braziliană laureată a premiilor Grammy. Avionul său s-a prăbușit

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 02:00 06 Noi 2021 Modificat la 02:25 06 Noi 2021

Împreună cu ea au murit unchiul său, producătorul său și doi membri ai echipajului avionului care s-a prăbușit într-o zonă rurală din statul Minas Gerais.

Autoritățile au demarat o anchetă pentru a stabili cauzele accidentului.

Cântăreața braziliană (foto) este laureată a premiilor Latin Grammy.

Cântecele sale vorbesc despre femei ale căror relații sentimentale au eșuat.

În industria muzicală latino-americană a fost cunoscută drept "Regina Suferinței", pe seama tematicii melodiilor sale. 

Ea și-a anulat anul trecut concertele în contextul pandemiei dar a continuat să cânte în evenimente transmise online.

Unul dintre acestea a stabilit un record pentru cea mai vizualizată transmisie pe internet, cu un vârf de 3,3 milioane de spectatori pe YouTube.

Zborul fatal

Mendonca, mamă a unui băiețel de doi ani, urma să susțină un concert, vineri, în orașul Caratinga, la 12 kilometri de locul prăbușirii.

După apariția știrii care relata prăbușirea avionului, anturajul artistei a transmis că aceasta este în viață.

Ulterior, posturile braziliene de televiziune au difuzat imagini ale epavei aparatului, într-o zonă muntoasă, lângă o cascadă.

Cu câteva ore înainte de accident, ea a postat următorul mesaj pe Twitter.

"Aceasta este realitatea poporului meu. Spune-mi aici, în cele mai delicioase comentarii, despre acest stat minunat care este Minas Gerais!"

Clipul de 28 de secunde o arată pe artistă în timp ce se îmbarcă într-un avion privat, servește masa la bord și face exerciții fizice.

Postarea ajunsese, vineri seara, la peste 3 milioane de vizualizări.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole