Interlocutorul lui Păcuraru este Bogdan Adimi, director Romprest. Cei doi se află pe poziții adverse în companie, iar dialogul lor a avut loc pe 4 septembrie, la o ședință AGA, unde Păcuraru a venit însoțit de avocatul său.
Patronul Realitatea urmărea atunci să-și încaseze dividendele, dar s-a lovit de refuzul partenerilor săi, care au preferat să țină banii în companie, potrivit Capital.
Subiectul contrelor înregistrate audio dintre Păcuraru și Adimi vizează metoda prin care primul a obținut acțiunile Romprest: în aprilie 2020, fiul lui Maricel (Paul Păcuraru) a cumpărat cu doar 100 de dolari canadieni firma care deține 42,69% din Romprest (Detaco Ltd din Canada).
Vânzătorul entității, adică fiul fondatorului Romprest (Florian Walter, decedat în 2019), o ofertase cu un an înainte la 15 milioane de euro.
„Am făcut-o pentru că pot!”, se răstește Păcuraru în înregistrare.
Niciunul dintre acționarii Romprest nu deține azi majoritatea simplă: familia Păcuraru controlează 42,69 %, iar medicul Mihai Dracea, cunoscut și în domeniul echipamentelor sanitare, are 43,76 %.
Arbitru este guvernul, prin Compania Națională Aeroporturi București (CNAB), care deține 10% din Romprest și este anchetată acum de procurorii DNA în dosarul duty-free-urilor de pe aeroportul Otopeni.
Conducerea executivă a Romprest este asigurată prin intermediul directorului Bogdan Adimi.
Maricel Păcuraru a fost tras pe bandă în timp ce le spunea rivalilor din Romprest: „Respectă infractorii, mă! Cine nu e infractor în ziua de azi înseamnă că e prost! Nu are ce căuta în business!” Detalii, aici: https://tinyurl.com/ycbfv6mp
Totodată, Captura a investigat recent tentativele lui Maricel Păcuraru de preluare ostilă a unor publicații importante, împreună cu propagandiști notorii ai Rusiei. Detalii, aici: https://tinyurl.com/ytu3y336 “Unde găsesc fraieri, eu mă bag!”