Antena 3 CNN Politică Marian Vanghelie vrea să scape de controlul judiciar. Fostul primar al Sectorului 5 vrea să plece din ţară pentru investigaţii medicale

Marian Vanghelie vrea să scape de controlul judiciar. Fostul primar al Sectorului 5 vrea să plece din ţară pentru investigaţii medicale

1 minut de citit Publicat la 15:24 21 Aug 2017 Modificat la 15:24 21 Aug 2017

Fostul primar al Sectorului 5 Marian Vanghelie a cerut, luni, judecătorilor Tribunalului Bucureşti să îi ridice controlul judiciar în dosarul în care este acuzat de luare de mită şi spălare de bani, pentru a pleca din ţară în vederea unor investigaţii medicale. El a fost aplaudat de deţinuţii din boxă când a spus că Laura Kovesi şi Florian Coldea vor răspunde pentru că “şi-au bătut joc de poporul român”, scrie News.ro.

La termenul de luni, procurorul DNA a cerut menţinerea controlului judiciar pentru fostul primar având în vedere că urmează să fie audiaţi mai mulţi martori, iar interdicţiile de a părăsi ţara şi de a lua legătura cu cei implicaşi în proces este necesară pentru o bună cercetare judecătorească.

În replică, avocatul acestuia a arătat că fostul primar este de 16 luni cercetat sub control judiciar şi că dosarul se află în stadiul final, fără a exista riscul de a fi influenţat procesul. În plus, fostul edil ar dori să plece din România pentru o serie de investigaţii medicale. “Marian Vanghelie este primul interesat să-şi demonstreze nevinovăţia. Am cerut să părăsească teritoriul pentru a se îngriji de sănătate. Parchetul a venit, de fiecare dată, cu explicaţia că s-ar sustrage judecăţii”, a arătat avocata Eliza Ene Corbeanu.

 

Etichete: Marian Vanghelie
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole