Antena 3 CNN Politică Marian Vanghelie preia conducerea Partidului Dreptății Sociale. „O să vedeți în următoarele zile lucruri frumoase”

Marian Vanghelie preia conducerea Partidului Dreptății Sociale. „O să vedeți în următoarele zile lucruri frumoase”

3 minute de citit Publicat la 16:38 07 Apr 2016 Modificat la 16:38 07 Apr 2016

Marian Vanghelie a anunțat, joi, într-o conferință de presă, că preia conducerea Partidului Dreptății Sociale - formațiune care va avea congresul în aproximativ trei săptămâni, scrie Agerpres.

El s-a prezentat la Palatul Parlamentului împreună cu un grup format din parlamentari, reprezentanți ai sindicatelor, membri ai PDS, alături de care va conduce partidul care este înființat de mai bine de șapte ani.

"Ne vom lupta pentru drepturile omului. O să vedeți în următoarele zile lucruri frumoase. Dacă nu voi reuși la următoarele alegeri parlamentare să fiu mai puternic decât PSD, plec acasă. (...) Am avut discuții cu mulți oameni din Parlament, cu mulți oameni politici, chiar din momentul în care am ieșit din arestul preventiv. Am avut discuții pentru ce trebuie făcut pentru o stângă democratică din România, pe ceea ce trebuie făcut ca, în acest stat de drept, să schimbăm lucrurile în bine. (...) Sunt alături de mine oameni, un grup de sprijin din PSD, unii mai vechi decât sunt eu, care am 23 de ani în PSD. Sunt alții care reprezintă sindicatele, Consiliul General, consilii, care reprezintă Parlamentul. În aproximativ trei săptămâni ne veți vedea la Sala Palatului, unde vom prezenta ce vrem să facem cu acest grup", a declarat Vanghelie.

Marian Vanghelie a arătat că își asumă responsabilitatea preluării acestei noi formațiuni și nu a dorit să dea încă un răspuns concret în privința candidaturii sale la Primăria sectorului 5, lăsând să se înțeleagă că ar putea candida chiar la Primăria Capitalei. "Nu vreți un moment tipic cu 7 candidaturi? Să explodeze doamna Firea", a adăugat el.

Întrebat dacă a vorbit cu Mircea Geoană, Marian Vanghelie a spus: "Cine e dl Geoană? (...) În ziua când dl Geoană s-a dus la DNA, noi dimineață ieșeam de la arest. (...) Știți ce mi-au spus milițienii de acolo, care au o vechime? A avut dreptate bătrânul ce a zis. Restul deduceți dumneavoastră". Întrebat dacă "bătrânul" este Ion Iliescu, Vanghelie a confirmat că afirmația sa l-a vizat pe acesta.

El a susținut că are experiența necesară pentru a fi lider de partid și a adăugat că va colabora cu "mai multe formațiuni".

"Nu am vorbit cu UNPR, dar cred că se poate discuta cu noul președinte. (...) Eu nu vreau să omor, nu vreau să arestez, eu vreau să strâng lângă mine oameni care să facă ceva. (...) Dacă toți ne ascundem în munți, cine mai vorbește? Cred că am câștigat experiența necesară, nu neapărat politică, organizatorică, ci de a merge puțin cu cătușele prin fața românilor. Cred că am obligația, prin experiența politică și organizatorică pe care o am și puterea pe care o am, de a influența pozitiv foarte mulți colegi de-ai mei din PSD să nu mai stea ascunși, să nu mai tacă, să vorbească și să vină alături de noi. În următoarea perioadă veți fi plăcut surprinși de ceea ce vom reuși să realizăm. Nu sunt unul dintre liderii europeni ai acestei țări, dar pot să strâng foarte multă lume, din zona intelectuală, sindicală, oameni cu influență pozitivă, care pot să facă ceva. Nu tuturor românilor le este frică să facă politică. (...) De aceea îmi asum, cred că eu știu exact ceea ce trebuie și cum trebuie făcut ca această țară să se ducă în linia democratică și europeană în toate domeniile. Pe linia economică nu avem nicio problemă, suntem o anexă la Bruxelles. Cred că dacă în politica economică putem să facem aceste lucruri, cred că ar trebui să vedem și în privința statului de drept. Am început să citesc și din Drept, că nu aveam ce face. (...) Nu cred că asta este o societate model, pericolul este că jumătate dintre români o să ajungem să fim denunțătorii celeilalte jumătăți", a afirmat Vanghelie.

În opinia sa, libertatea este cel mai important lucru.

"Am fost întrebat dacă îmi este frică. Doar nebunilor nu le e frică, dar vă spun sincer: îmi depășesc frica pentru că am coloană vertebrală. Nu le doresc nici măcar dușmanilor mei să li se întâmple lucruri care nu sunt în regulă. (...) Ne propunem să facem și un guvern din umbră ca să-i monitorizăm mai bine, fie că e guvernul bruxellez sau nu", a adăugat Vanghelie.

Etichete: Marian Vanghelie
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole