Preşedintele organizaţiei PSD Vrancea, Marian Oprişan, a fost fluierat și huiduit la Congresul PSD, în cardrul căruia se alege președintele executiv și secretarul general al partidului.
Oprișan a spus doar: „Se pare că nu vor să mai vorbim”, renunțând să mai țină discursul, iar apoi a plecat apoi de pe scenă.
„Poziția mea intransigentă față de Liviu Dragnea a determinat niște comportamente din partea unora dintre colegii noștri și mă refer strict la organizația de Olt, de Dolj și de Teleorman. Jignit a fost PSD față de asemenea comportament”, a spus Marian Oprișan după momentul jenant prin care a fost nevoit să treacă.