Maria și Dumitru și-au spus adio, iar copilul lor a rămas în grija tatălui, în timp ce mama plecase în Elveția pentru a lucra. Doar că după un timp, oamenii au făcut o descoperire șocantă.
Tatăl se mutase la iubită, în timp ce copilul era lăsat singur în casă, la voia întâmplării, într-o mizerie de nedescris.
Din acest motiv, copilul de nouă ani a fost diagnosticat cu o eczemă generată și agravată de lipsa igienei corespunzătoare pe termen lung. Acum băiatul a cerut să fie încredințat mamei, care s-a întors de urgență în țară pentru a se lupta în instanță pentru fiul său.
Instanţa a admis acţiunea mamei, astfel că domiciliul minorului a fost stabilit la locuinţa mamei şi a bunicii materne. Mai mult, mama poate pleca în Elveţia cu copilul, însă numai pe timpul vacanţei.
De precizat faptul că mama a cerut, recent, şi ordin de protecţie, pe care l-a şi obţinut, aşa că bărbatul nu are voie să se apropie de cei doi. Nu a respectat măsura impusă şi a ajuns în arest preventiv, unde se află şi în prezent. Pentru acest fapt, este judecat de magistraţii din Medgidia, fiind acuzat de încălcarea ordinului de protecție, scrie replicaonline.ro.