Antena 3 CNN Politică Maria Gabriela Horga (PNL): "Am făcut astăzi dreptate pentru giurgiuveni" | Pot ieși la pensie cu doi ani mai devreme

Maria Gabriela Horga (PNL): "Am făcut astăzi dreptate pentru giurgiuveni" | Pot ieși la pensie cu doi ani mai devreme

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 17:48 13 Iun 2023 Modificat la 17:49 13 Iun 2023

"Am făcut astăzi dreptate pentru giurgiuvenii care au fost afectați de efectele poluării produse de fostul combinat chimic și am îndeplinit o promisiune făcută celor care așteptau de multă vreme ca această lege să se aplice si giurgiuvenilor. 

În urma inițiativei PNL Giurgiu, Camerei Deputaților a aprobat astăzi REDUCEREA VÂRSTEI DE PENSIONARE CU DOI ANI DE ZILE pentru cei care au locuit cel puțin 30 de ani în municipiul GIURGIU și pe o rază de opt kilometri în jurul localității. 
 
Este un amendament pe care l-am inițiat alături de colegii mei din PNL Giurgiu, Alexandru Andrei și Toma Petcu.

Am primit multe întrebări de când am scris prima dată despre această inițiativă cu privire la procesul legislativ și despre adoptarea legii, iar astăzi vă pot da această veste bună că și giurgiuvenii sunt beneficiari ai reducerii vârstei de pensionare cu doi ani din cauza poluării remanente. 

Este o reglementare de care beneficiază de mai mult timp alte localități aflate în situații similare. Mă bucur că am reușit acum să introducem și municipiul Giurgiu pe aceeași listă, demers care trebuia făcut de mai multă vreme. 

Am susținut de fiecare dată proiectul și amendamentul privitor la Giurgiu, atât în cadrul Comisiei pentru muncă a Camerei Deputaților și în cadrul Comisiei pentru mediu, împreună cu colegul meu, Alexandru Andrei.

Din cauza fumului toxic de clor emis de combinatul Verachim, doar într-un singur an de dinainte de 1989 s-au înregistrat 28 de cazuri în care concentrația de clor din atmosferă era de 20 de ori mai mare decât limita maximă admisă. Fumul toxic de clor ajungea până în orașul Ruse din Bulgaria. Din păcate, nu a fost singurul caz în care regimul comunist a luat decizii fără a ține cont de efectele nocive pentru sănătatea cetățenilor.

Poluarea remanentă a afectat sănătatea locuitorilor pe termen lung și am considerat necesară această măsură și pentru giurgiuveni, după modelul aplicat în cazul altor localități afectate de poluare.

Ma bucur ca în acest demers am beneficiat de întreg sprijinul organizației PNL Giurgiu și al președintelui Dan Motreanu și al primarului din Giurgiu, Adrian Anghelescu", este mesajul transmis de Maria Gabriela Horga, marţi, pe pagina sa de Facebook.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole