Antena 3 CNN Sport Off Sport A murit prima femeie-pilot din Formula 1

A murit prima femeie-pilot din Formula 1

<1 minut de citit Publicat la 18:58 09 Ian 2016 Modificat la 18:58 09 Ian 2016
Italianca Maria de Filippis, care a fost prima femeie care a pilotat un monopost de Formula 1, a decedat noaptea trecută, la vârsta de 89 de ani, în apropiere de Bergamo, a anunțat sâmbătă Grand Prix Drivers Club (GPDC), potrivit Agerpres.

Născută pe 11 noiembrie 1926, de Filippis era chiar și acum președintă de onoare a GPDC, un club al foștilor piloți de Formula 1, fondat în 1962 de francezul Louis Chiron și argentinianul Juan Manuel Fangio, cvintuplu campion mondial.

Prima femeie din istorie care a pilotat o mașină de F1, Maria de Filippis s-a înscris de 5 ori în Campionatul mondial, mai ales la volanul unei Maserati privat, dar nu a luat startul decât de 3 ori în Mari Premii de F1, în 1958: în Belgia, unde a terminat pe locul 10, apoi în Portugalia și Italia, unde a abandonat din cauza unor probleme mecanice.

La Monaco, în 1958 și 1959, nu a reușit să se califice pentru Marele Premiu, dar a fost un exemplu pentru compatrioata sa Lella Lombardi, care a disputat în anii 70 un număr de 12 Mari Premii.

Citește mai multe din Off Sport
» Citește mai multe din Off Sport
TOP articole