Antena 3 CNN Emisiuni Sinteza zilei Maria Coman s-a îmbolnăvit de COVID, deși s-a vaccinat încă din februarie: ”Îmi curgea nasul, credeam că e de la aer condiționat”

Maria Coman s-a îmbolnăvit de COVID, deși s-a vaccinat încă din februarie: ”Îmi curgea nasul, credeam că e de la aer condiționat”

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 09:56 04 Aug 2021 Modificat la 10:13 04 Aug 2021

Vedeta se simte bine, singurul simptom pe care îl are este pierderea mirosului/gustului. 

”În afară de faptul că nu am miros mă simt foarte ok și sper să rămân așa. Mi-a curs nasul un pic săptămâna trecută, dar am zis că era de la aerul condiționat pentru că mi se întâmplă în fiecare vară și asta e.

Duminică seara mi-am dat seama că nu mai am miros deloc și mi-am dat seama de exemplu că nici crema cu care mă dau nu mai miroase. Și am zis să îmi fac un test înainte să merg la serviciu. Știu că ne putem pierde mirosul de la multe lucruri, dar în perioada asta e bine să ne gândim că ar fi COVID.

Eram aproape convinsă de faptul că am virusul. Nu am luat virusul din vacanță pentru că am fost într-o zonă izolată și m-am întors acum două săptămâni. Aici în București nu mai cunosc pe nimeni în acest moment care să mai aibă COVID. Nu am mai avut niciun simptom în afară de pierderea mirosului.

Testul meu nu are secvențiere, deci nu știu dacă am tulpina DELTA. Nimeni din familia mea nu a luat virusul. Nu mi-am verificat anticorpii după vaccinare. Cred în continuare în vaccin și în faptul că fac o formă ușoară de boală fiind vaccinată. Nu ajungem la spital dacă facem boala și cred că asta este cel mai important” a povestit Maria Coman la Sinteza Zilei. 

Antena 3 a testat toți angajații și în acest moment nimeni nu a ieșit pozitiv. 

Etichete: Maria Coman COVID-19
Citește mai multe din Sinteza zilei
» Citește mai multe din Sinteza zilei
TOP articole