Peste tot în lume, mari suprafețe de teren sunt părăsite, iar natura este lăsată să își reintre în drepturi. Exemple de cum arată lumea atunci când oamenii dispar sunt satele abandonate din Bulgaria.
Abandonul, atunci când a venit în Tyurkmen, s-a strecurat de la periferie, potrivit The Guardian. Casele de la marginea orașului au fost primele care au dispărut, apoi magazinele alimentare periferice. S-a mutat în interior, încet, dar inexorabil. Stația de benzină s-a închis, iar lianele de liană au urcat pe pompe, acumulându-se pe acoperiș până când acesta a cedat sub presiune. A înghițit refugiile exterioare ale autobuzelor, farmaciile, cinematograful, cafeneaua. Școala a fost închisă.
Astăzi, una dintre ultimele instituții care mai susține ocupația oamenilor în Tyurkmen, un sat din centrul Bulgariei, este oficiul poștal. Dimitrinka Dimcheva, o funcționară poștală în vârstă de 56 de ani, încă îl ține deschis două zile pe săptămână, aducând pachete cu bunuri pe care magazinele locale nu mai sunt în stare să le vândă. Tyurkmen, cândva un oraș înfloritor cu peste 1.200 de locuitori, numără acum mai puțin de 200 de persoane.
„Aici aveau loc nunțile, toate dansurile populare, voleiul. Erau o mulțime de tineri. O piscină”, a spus ea. Privea în jur, arătând spre ruine sau spre spațiile acum goale în care se aflau cândva clădirile, amintindu-și. Acolo, clădirea care adăpostea un mic cinematograf. În spatele ei, spațiul pentru o școală care a ars, a fost reconstruită, apoi închisă. „Viața bubuia”. Acum, a spus ea, „viața în sate moare”.
Sute de sate abandonate
Mii de sate similare sunt împrăștiate prin Bulgaria. După căderea comunismului, oamenii s-au îndreptat spre orașe în căutare de locuri de muncă, iar în următorii 30 de ani multe sate s-au golit până la dispariție. La recensământul din 2021, aproape 300 de sate erau complet abandonate, iar peste 1.000 aveau o populație mai mică de 30 de locuitori - majoritatea foarte în vârstă.
[GAL layout="5"]Având în vedere rata scăzută a natalității și rata ridicată a emigrării, Bulgaria se golește de zeci de ani. Populația sa a scăzut de la aproape 9 milioane în 1989, la mai puțin de 6,5 milioane - una dintre cele mai grave scăderi ale populației pe timp de pace din istoria modernă.
Bulgaria se află la capătul extrem al acestui tip de schimbare demografică, însă forțele care o remodelează acționează peste tot. În ultima jumătate de secol, ponderea globală a persoanelor care trăiesc în zone rurale a scăzut cu aproape o treime. Agricultura devine din ce în ce mai industrială și mai concentrată.
În prezent, mai mult de jumătate din populație trăiește în orașe și în jurul acestora, iar această cifră ar trebui să ajungă la 70% până în 2050. În multe țări, rata natalității scade constant și, deși se estimează că populația globală va continua să crească până în 2080, aproximativ jumătate din această creștere este determinată de mai puțin de 10 țări.
În întreaga lume, s-au acumulat până la 400 de milioane de hectare de terenuri abandonate
Pe măsură ce populația se mută și se restrânge, oamenii lasă în urmă locuri ocupate de mult timp. Adesea, ei lasă totul la locul lui, pregătiți pentru o întoarcere care nu va veni niciodată. În Tyurkmen, globurile de Crăciun încă atârnă de șinele perdelelor din casele goale, fiind învelite încet de păianjeni. Într-o casă abandonată, un dulap de porțelan zăcea într-un crater de scânduri putrezite, farfuriile fiind încă stivuite deasupra unui pachet de scutece de rezervă pentru un nepot în vizită. Ocazional, abandonul are loc dintr-o dată, atunci când o hotărâre legală sau o evacuare îi face pe oameni să fugă. Dar, de cele mai multe ori, abandonul este întâmplător, greoi, neplanificat. Oamenii pleacă pur și simplu.
Începând cu anii 1950, unii cercetători estimează că în întreaga lume s-au acumulat până la 400 de milioane de hectare de terenuri abandonate - o suprafață apropiată de cea a Uniunii Europene. O echipă de oameni de știință a calculat recent că aproximativ 30 de milioane de hectare de terenuri agricole au fost abandonate pe teritoriul continental al SUA începând cu anii 1980.
Pe măsură ce criza climatică face tot mai multe locuri de nelocuit - prea amenințate de inundații, penurie de apă și incendii de vegetație pentru construirea de case, soluri prea degradate și afectate de secetă pentru a fi cultivate - ne putem aștepta la noi deplasări.
Ce se întâmplă cu lumea naturală atunci când oamenii dispar
Această schimbare care schimbă lumea a atras remarcabil de puțină atenție. „A fost acolo tot timpul - dar nu am descris-o cu adevărat”, spune profesorul He Yin de la Kent State University, unul dintre oamenii de știință care utilizează acum teledetecția pentru a crea hărți globale ale terenurilor abandonate. „Vorbim despre expansiune”, a spus el, referindu-se la dezvoltarea terenurilor. „Da, absolut că este important. Dar există și o altă latură - abandonul - despre care oamenii nu prea vorbesc.”
Alături de această poveste a depopulării se află o altă poveste - a ceea ce se întâmplă cu terenurile rămase în urmă. Pentru a păstra o planetă locuibilă, este esențial să păstrăm și să extindem pădurile, pășunile, ecosistemele sănătoase și locurile sălbatice. Întinderile uriașe de teren abandonat reprezintă o oportunitate, dar și o întrebare, un experiment continuu fără rezultate clar previzibile.
Timp de mii de ani, oamenii au modelat dramatic locurile în care trăiesc, transformând fața Pământului. Așadar, ce se întâmplă cu lumea naturală atunci când oamenii dispar?
Trandafirii ilustrează prima forță cu care se confruntă terenurile abandonate: atunci când oamenii pleacă în masă, noile specii dominante pot face curățenie. Cei mai răi infractori nu sunt mărăcinii, ci speciile importate, invazive. În Polonia, unde aproximativ 12% din terenurile agricole au fost abandonate după căderea comunismului, câmpurile au devenit de un galben muștar dens, acoperite de cascadele de polen strălucitor ale verzei de aur canadiene. Această specie a colonizat aproximativ 75 % din terenurile abandonate ale țării, iar acolo unde crește goldenrod, nu prea mai prosperă nimic altceva.
Se pot crea „deșerturi biologice”
Oamenii de știință care studiază aceste terenuri abandonate au constatat că polenizatorii sălbatici au scăzut cu 60-70%, iar numărul păsărilor s-a înjumătățit. În Bulgaria, o amenințare emergentă este Arborele Raiului (Ailanthus altissima), un copac robust, cu creștere rapidă și rezistent la boli din nordul Chinei, cu o sevă cu miros amar care respinge alte viețuitoare vegetale, animale și microbiene.
Aceste monoculturi pot crea „deșerturi biologice”, în care crește o singură specie. Necesitatea de a le diversifica nu este doar o preferință estetică, umană. Monoculturile sunt asociate cu degradarea solului și epuizarea nutrienților, extincția altor specii, dificultăți în purificarea apei, incendii catastrofale, vulnerabilitate la secetă și răspândirea rapidă a bolilor.
În unele cazuri, dominația unei monoculturi este temporară. Chiar și speciile invazive virulente pot acționa uneori ca medii „pepinieră” pentru o varietate de plante și creaturi care le-ar putea depăși în cele din urmă. Alteori, un ecosistem poate stagna, nereușind să se refacă sau să se diversifice.
Reîntoarcerea la pădure
„Se crede în general că, odată distruse, pădurile se pot reface în mod natural din pășuni sau arbuști în câteva decenii, într-un proces cunoscut sub numele de succesiune forestieră, și că plantarea de arbori poate ajuta”, au scris în 2023 oamenii de știință care discutau procesul pe plantațiile din Hong Kong. „Studiul nostru arată că pădurile nu se refac atât de mult, sau atât de rapid, pe cât cred oamenii”.
Atunci când oamenii își imaginează refacerea ecosistemelor, se gândesc adesea la reîntoarcerea la pădure. Dar pădurile reprezintă doar o mică parte din habitatele posibile. Pentru alte specii, moneda de schimb a vieții este lumina, iar supraviețuirea într-un coronament forestier dens și închis este imposibilă.
O rândunică este perfect adaptată la câmpurile vaste și deschise: curbura aripilor și coada bifurcată caracteristică sunt concepute pentru urmărirea rapidă a insectelor care plutesc deasupra pajiștilor. Murmurul starletelor, care se mișcă pe cer ca piperul vărsat pe o față de masă, este o adaptare la câmpurile deschise: respinge prădătorii, protejează cuibul. Un număr foarte mare de specii s-au adaptat și au evoluat împreună cu aceste locuri deschise - plante, mamifere, insecte, ierbivore, specii precum florile sălbatice, care apreciază perturbările și lumina. Biodiversitatea bogată a pajiștilor deschise poate fi chiar mai mare decât cea a pădurilor temperate.