Antena 3 CNN Politică Marea reformă din Parlament și Guvern, fără mari schimbări: doar 2 ministere comasate. Suveraniștii preiau trei comisii din Parlament

Marea reformă din Parlament și Guvern, fără mari schimbări: doar 2 ministere comasate. Suveraniștii preiau trei comisii din Parlament

B.C.
2 minute de citit Publicat la 11:29 16 Dec 2024 Modificat la 11:29 16 Dec 2024

Marea reformă anunțată în Parlament și Guvern nu produce mari schimbări. Doar două dintre cele 18 ministere au fost comasate, iar din cele 25 de comisii vor dispărea tot două. Încă nu s-a împărțit șefia Camerei și Senatului, ceea ce le mai dă timp partidelor să mai facă încă negocieri și pe aceste comisii. Din totalul comisiilor din Parlament trei vor fi preluate de suveranişti.

Marea reformă anunțată în Parlament și Guvern nu este chiar atât de amplă. Deși partidele au anunțat că vor fi făcute modificări importante și vor fi mai puține comisii în Parlament și mai puține ministere, nu sunt foarte multe modificări. În Parlament, de pildă, sunt doar cu două comisii mai puține, deși, inițial, liderii spuneau că vor fi mai multe modificări, iar la Guvern, două din 18 ministere au fost comasate. Astfel, ar trebui să fie 16 ministere în noul guvern.

Suveraniștii vor putea prelua în Parlament trei comisii, iar celelalte partide ar urma să rămână cu aproximativ aceleași comisii pe care le au în acest moment. PSD ar urma să aibă șapte comisii. Printre acestea se numără: comisia juridică, sănătate, agricultură, apărare, economie, muncă. La PNL ar urma să meargă patru comisii: finanțe, administrație, transporturi, comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării. USR ar urma să ia trei comisii, UDMR - două comisii și minoritățile naționale - două comisii.

Discuțiile importante însă, sunt centrate nu pe împărțirea comisiilor, ci pe funcțiile din Biroul Permanent.

Scenariile pentru Senat și Camera Deputaților

De asemenea, pentru funcțiile de conducere ale celor două camere nu a fost luată încă o decizie. Acest lucru ar urma să se întâmple, spun surse politice, în această săptămână, miercuri, cel mai probabil, atunci când liderii acestor partide se vor întruni și vor stabili cine ar putea să conducă cele două camere. Vorbim aici despre Senatul României și Camera Deputaților, iar surse politice susțin că Senatul ar putea fi condus de Partidul Național Liberal. Aici apare numele lui Ilie Bolojan, în timp ce Camera Deputaților ar putea fi condusă de către social-democrați. Aici apar din nou două nume, cel puțin pe surse, Sorin Grindeanu și Marian Neacșu, însă o decizie finală  că va fi luată în această săptămână.

Nici situația ministerelor nu este finalizată, pentru că aici încă sunt discuții, iar partidele au promis că vor face reforme și modificări, iar în final doar două au fost comasate, Ministerul Muncii cu cel al Familiei și Ministerul Economiei cu cel al Energiei.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole