Astfel, Statele Unite pot relua rapid furnizarea de ajutor militar pentru a permite forțelor Kievului să stabilizeze liniile de front în apropierea locațiilor actuale.
A doua variantă înseamnă să îi lase pe ruși să învingă armata ucraineană și să se îndrepte ulterior spre granițele NATO, de la Marea Neagră până în centrul Poloniei.
A treia opțiune nu există, atrage atenția o analiză recentă realizată de think tank-ul american Institutul pentru Studiul Războiului, ISW.
Conform sursei citate, riscurile unui atac rusesc împotriva NATO în viitorul apropiat vor crește dramatic dacă SUA permit Rusiei să învingă Ucraina acum.
Într-o astfel de dezvoltare, provocarea de a apăra statele baltice, în special, ar putea deveni aproape de nerezolvat.
"Riscurile și costurile asociate depășesc, pe termen lung, cu mult prețul pe termen scurt al reluării asistenței pentru Ucraina", conchide ISW.
Avertismentul vine în săptămâna în care Camera Reprezentanților din Congresul de la Washington urmează să decidă, prin vot, soarta ajutorului militar de zeci de miliarde pentru Kiev, după luni de amânări.
Generalul (r) Dan Grecu crede însă că Rusia nu are în acest moment capabilitatea operațională de a ataca NATO cu forțe convenționale.
"Nu trebuie să ne hazardăm și să considerăm că aceste aceste lucruri sunt lucruri care se vor întâmpla mâine. Este vorba despre un scenariu. Un scenariu, îl faci după cum primești comanda, ca să spun așa. Elaborezi un scenariu 'ce se întâmplă dacă ne atacă Rusia?' Elaborezi un scenariu cu 'ce se întâmplă dacă ne atacă Hamas?' ș.a.m.d. Și atunci bineînțeles că iei toate acest lucruri în considerare. Din această perspectivă, analiza Institutului pentru Studiul Războiului este o analiză corectă, bazându-se pe niște ipoteze, în primul și în primul rând.
Mutându-ne de la hârtie pe teren, vedem că marea forță sovietică, pardon, rusă, de aproape doi ani și jumătate încă n-a reușit să controleze mai mult de 20% din teritoriul statului ucrainean, pe care își propusese să-l cucerească în șapte zile. Ori, în acest moment, NATO, invariabil, indiscutabil este mai bine echipată, mai bine 'mobilată', cu mai mari resurse cu tehnologie extraordinară.
Această alianță nu trebuie să fie înspăimântată de această mare agravare a situației, pentru că vorbim de 1.000 de kilometri reprezentând doar granița nou obținută prin aderarea Finlandei. Mai sunt celelalte granițe cu Polonia, cu statele baltice ș.a.m.d.
Deci, să luăm acest studiu ca pe un studiu, ca pe un scenariu și ca pe o rezolvare. Federația Rusă, din punct de vedere convențional, astăzi, n-are absolut nicio capacitate să atace NATO. Dacă ar lua o astfel de decizie ar fi catastrofal pentru Federația Rusă. Noi trebuie să facem diferența între război - și îl vedem în Ucraina și produce mii de morți, zilnic - și posibilitățile Rusiei de a merge mai departe", a spus la Antena 3 CNN generalul (r) Dan Grecu.