Antena 3 CNN Externe Marea Britanie va declanşa Brexitul la 29 martie

Marea Britanie va declanşa Brexitul la 29 martie

2 minute de citit Publicat la 13:44 20 Mar 2017 Modificat la 13:44 20 Mar 2017

Prim-ministrul britanic Theresa May va adresa o scrisoare Uniunii Europene la 29 martie prin intermediul căreia va anunţa oficial retragerea Marii Britanii din blocul comunitar, au declarat luni surse din Uniunea Europeană pentru Reuters, scrie Agerpres.

Londra va declanşa Brexitul la 29 martie, relatează şi France Presse, care citează un purtător de cuvânt al Downing Street. 'Reprezentantul permanent al Marii Britanii la Bruxelles a informat în această dimineaţă (luni - n.r.) Uniunea Europeană că Marea Britanie va activa articolul 50 la 29 martie', a declarat purtătorul de cuvânt într-un briefing de presă. 

Această scrisoare va porni cronometrul celor doi ani de negocieri între Marea Britanie şi Uniunea Europeană.

Ce reprezintă BREXIT? Efecte imediate

Legea Brexitului, promulgată joi de Regina Elisabeta a II-a, permite guvernului să activeze articolul 50 din Tratatul de la Lisabona, prin care se iniţiază negocierile cu UE pentru stabilirea condiţiilor părăsirii blocului comunitar. 

În prezent în Marea Britanie sunt înregistraţi oficial circa 3,15 milioane de cetăţeni comunitari, în timp ce aproximativ 900.000 de britanici sunt stabiliţi în statele UE. 

După referendumul din 23 iunie anul trecut, când britanicii au optat majoritar pentru Brexit, noul guvern condus de Theresa May a refuzat constant să garanteze unilateral menţinerea şi după ieşirea din UE a drepturilor oferite imigranţilor comunitari stabiliţi în Marea Britanie. Totuşi, May afirmă că soluţionarea acestei chestiuni este prioritară, însă cu condiţia reciprocităţii, adică şi celelalte state ale UE să protejeze la rândul lor drepturile imigranţilor britanici. 

Imigranții europeni, descurajați să rămână în Marea Britanie

Mulţi imigranţi europeni care sunt stabiliţi de cel puţin cinci ani în Marea Britanie solicită statutul de rezident permanent, dar se plâng că se confruntă cu numeroase obstacole birocratice. Ei trebuie să completeze un formular de 85 de pagini în care li se cere să specifice, printre altele, numărul călătoriilor efectuate în străinătate după ce s-au stabilit în Marea Britanie, precizând de asemenea datele plecărilor şi sosirilor. 

Conform legislaţiei comunitare, cetăţenii unui stat membru al UE pot primi automat statutul de rezident permanent într-un alt stat al UE dacă a locuit acolo cu forme legale cel puţin cinci ani consecutivi. Premierul Theresa May a promis recent în faţa parlamentului de la Londra că încearcă să simplifice acest proces considerat în prezent complicat. 

Dar deocamdată lipsa garanţiilor legale pentru imigranţii comunitari îi determină pe mulţi să părăsească Marea Britanie, unii comentatori considerând că acest lucru ar putea provoca dificultăţi acelor sectoare ale economiei britanice care nu găsesc suficientă forţă de muncă pe plan local. 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole