Cercetătorii efectuează primele teste științifice de amploare din Marea Britanie pentru a stabili dacă oferirea directă de bani persoanelor fără adăpost este o metodă mai eficientă de reducere a sărăciei decât formele tradiționale de ajutor (alimente, haine sau alte bunuri oferite ca donații), potrivit The Guardian.
Activiștii împotriva sărăciei susțin de mult timp că oferirea directă de bani este cea mai eficientă metodă de a sprijini persoanele aflate în dificultate. Până acum însă, cele mai multe cercetări s-au concentrat pe programe aplicate în țările în curs de dezvoltare.
Experimentul este o premieră pentru Marea Britanie
Un nou studiu, finanțat de guvern și realizat de King’s College London (KCL) împreună cu organizația caritabilă Greater Change, își propune să analizeze această abordare în Marea Britanie. Vor fi recrutate 360 de persoane fără adăpost din Anglia și Țara Galilor. Jumătate dintre acestea vor continua să primească ajutor din partea organizațiilor caritabile de primă linie. Cealaltă jumătate va beneficia de un sprijin suplimentar oferit de Greater Change.
Această organizație va lucra direct cu beneficiarii pentru a înțelege problemele lor financiare și va acoperi costurile unor nevoi specifice, precum garanțiile pentru chirie, datoriile restante, echipamentele de muncă, electrocasnicele, mobilierul sau hainele. Transferurile directe de bani nu vor fi utilizate, pentru a evita riscul ca participanții să își piardă alte beneficii sociale din cauza creșterii bruște a veniturilor.
„Ceea ce încercăm să înțelegem sunt condițiile limită pentru transferurile de numerar. Cand funcţionează? Pentru cine funcţionează? Care sunt sumele pe care trebuie să le oferi oamenilor pentru ca totul să funcționeze?”, a declarat profesorul Michael Sanders, care conduce unitatea experimentală a KCL, potrivit sursei citate.
Experimentul, care reprezintă o premieră pentru Marea Britanie, a fost realizat pentru prima dată în 1997, în Mexic. De atunci, astfel de scheme au fost implementate în întreaga lume, în special în țările cu venituri mici și medii. Anul trecut, cercetătorii din Canada au descoperit că acordarea a 7.500 de dolari canadieni pentru 50 de persoane fără adăpost din Vancouver a avut un impact mai mare decât cheltuirea acelei sume pentru cazarea lor în adăposturi.