Antena 3 CNN Externe Marea Britanie suspendă o parte din armamentul livrat Israelului. Yoav Gallant: „Sunt profund dezamăgit”

Marea Britanie suspendă o parte din armamentul livrat Israelului. Yoav Gallant: „Sunt profund dezamăgit”

R.M.
1 minut de citit Publicat la 08:56 03 Sep 2024 Modificat la 08:56 03 Sep 2024

Regatul Unit a anunţat că suspendă circa 30 de licenţe pentru exportarea de arme către Israel dintr-un total de 350, evocând un „risc” ca aceste arme să fie utilizate cu încălcarea dreptului internaţional, informează AFP, potrivit Agerpres.

„Pentru unele exporturi de arme spre Israel există un risc clar ca acestea să fie utilizate pentru a comite sau facilita o încălcare gravă a dreptului umanitar internaţional” în Gaza, a declarat în faţa Parlamentului britanic ministrul afacerilor externe David Lammy.

Licenţele suspendate includ echipamente „care ar putea fi utilizate în conflictul actual” în Gaza, a precizat şeful diplomaţiei britanice.

„Nu este vorba de o interdicţie generală. Acesta nu este un embargo”, a insistat el totodată, precizând că această suspendare nu va viza elemente ale avionului de luptă F-35.

Această decizie intervine în urma unei examinări a licenţelor de arme exportate către Israel, pe care şeful diplomaţiei britanice a cerut-o la scurt timp după ce preluase funcţia, la începutul lui iulie.

Reafirmând totodată sprijinul pentru dreptul Israelului de a se apăra, David Lammy a afirmat că această suspendare „nu este o afirmaţie asupra nevinovăţiei sau vinovăţiei” şi că poziţia guvernului britanic a rămas neschimbată.

„Noi nu ne-am pronunţat şi nu ne vom putea pronunţa asupra faptului dacă Israelul a încălcat sau nu dreptul umanitar internaţional”, a declarat Lammy, adăugând că Regatul Unit „nu este un tribunal internaţional”.

În urma deciziei guvernului britanic, ministrul israelian al Apărării Yoav Gallant a declarat că este „dezamăgit” de anunţul suspendării parţiale de către Londra a exporturilor de arme către Israel, potrivit sursei citate.

„Sunt profund dezamăgit să aflu despre sancţiunile impuse de guvernul britanic asupra licenţelor de export” de arme, a declarat Yoav Gallant pe platforma X.

 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole