Antena 3 CNN International News După SUA, Marea Britanie anunță că trimite în Ucraina lansatoare de rachete cu o rază de până la 80 de kilometri

După SUA, Marea Britanie anunță că trimite în Ucraina lansatoare de rachete cu o rază de până la 80 de kilometri

Adrian Iclozan
3 minute de citit Publicat la 09:21 02 Iun 2022 Modificat la 09:28 02 Iun 2022

Anunțul a fost făcut de secretarul britanic al Apărării, Ben Wallace.

Astfel, Marea Britanie va trimite lansatoare M270, capabile să atingă ținte aflate la o distanță de până la 80 de kilometri.

"Aceste sisteme vor crește semnificativ capacitățile forțelor ucrainene", se menționează într-o declarație a Ministerului britanic de Externe.

Decizia a fost luată în strânsă coordonare cu Statele Unite, care au hotărât, la rândul lor, să trimită Kievului așa-numitele sisteme de artilerie de înaltă mobilitate, pe bază de rachete (HIMARS).

Secretar britanic al Apărării: "Pe măsură ce rușii schimbă tactica, trebuie să schimbăm și noi ajutorul pentru Ucraina"

"Marea Britanie este alături de Ucraina și și-a asumat un rol de lider în furnizarea de arme esențiale, de care eroicele forțe ucrainene au nevoie pentru a-și apăra țara", a indicat secretarul britanic al Apărării.

"Pe măsură ce tactica rușilor se schimbă, trebuie să se schimbe și sprijinul nostru pentru Ucraina. Aceste sisteme lansatoare de rachete multiple cu capabilitate ridicată le vor permite prietenilor noștri ucraineni să se apere mai bine împotriva artileriei ruse cu rază lungă, utilizată brutal de forțele lui Putin pentru a rade orașe de pe fața pământului", a mai spus Ben Wallace. 

Guvernul britanic a precizat că militarii ucraineni vor fi instruiți în Regatul Unit să manevreze lansatoarele de rachete, astfel încât utilizarea acestora să aibă eficiență maximă.

Germania anunță că livrează Ucrainei "cel mai modern sistem defensiv"

Cancelarul Olaf Scholz s-a adresat, miercuri, legislativului german și a anunțat că guvernul său va livra Ucrainei sisteme defensive sol-aer cu rază medie, "cele mai moderne de acest tip" de care dispune Berlinul.

E vorba de sisteme IRIS-T, care permit ucrainenilor "să apere un oraș mare" de atacurile lansate de ruși din aer, susține Scholz.

Livrările vor avea loc "săptămânile următoare", s-a angajat el.

Scholz a promis, de asemenea, Kievului un radar de urmărire care poate detecta tirurile de artilerie efectuate cu obuziere, mortiere și rachete. 

Mai mult, cancelarul german a spus că forțele ucrainene de apărare vor primi lansatoare de rachete multiple, într-o mișcare sincronizată cu SUA, care au formulat mai devreme un anunț similar.

Olaf Scholz a menționat că lansatoarele de rachete nu vor putea lovi teritoriul Rusiei.

Angajamentele făcute miercuri de șeful guvernului german vin după numeroase apeluri din partea Kievului, dar și a partidelor germane de opoziție, de a accelera livrarea de armament greu către Ucraina.

Cum arată și ce caracteristici au rachetele IRIS-T, pe care Germania a anunțat că le livrează Ucrainei

IRIS-T SL este versiunea lansată de pe platforme mobile aflate la sol a rachetei aer-aer IRIS-T. 

Versiunea sol-aer comportă două variante aflate în prezent în serviciu: IRIS-T SL SLS (cu rază scurtă) și IRIS-T SLM (cu rază medie).

O versiune cu rază lungă, IRIS-T SLX, este în dezvoltare din aprilie anul curent.

IRIS-T (foto următoare) a fost proiectată să înlocuiască rachetele de fabricație americană AIM-9 Sidewinder, aflate în serviciu din anii '60.

Programul a fost lansat de Germania în colaborare cu Grecia, Italia, Norvegia, Suedia și Canada.

Primele rachete aer-aer IRIS-T au intrat în dotarea forțelor aeriene germane în decembrie 2005.

IRIS-T, capabilă să doboare o gamă largă de ținte, de la avioane și drone, la rachete mari

IRIS-T SL este capabilă să doboare avioane, elicoptere, rachete de croazieră, rachete aer-sol, rachete anti-navă, rachete antiradar și rachete de calibru mare.

Este creditată cu o probabilitate mare de a fi eficace împotriva aparatelor UAV (drone) și a altor amenințări mobile de mici dimensiuni la distanțe foarte scurte și medii.

Se ghidează pe baza emisiei de radiații infraroșii a țintei.

Propulsată de un motor cu combustibil solid, racheta are o greutate de 87 de kilograme, un diametru de 127 de milimetri și o lungime de aproape 3 metri.

Viteza maximă atinsă este de trei ori viteza sunetului.

Poate zbura la altitudini situate între nivelul mării și 20.000 de metri.

Dispune de o încărcătură explozibilă puternică, cu fragmentare, și are mecanism de detonare la impact și bazat pe radar de proximitate.

Foto principală: Sistem M270 utilizat într-un exercițiu militar în Queensland, Australia, iulie 2021

Citește mai multe din International News
» Citește mai multe din International News
TOP articole