Antena 3 CNN Externe Marea Britanie va interzice reclamele pentru mâncărea de tip fast-food. Asociațile media se declară "foarte dezamăgite"

Marea Britanie va interzice reclamele pentru mâncărea de tip fast-food. Asociațile media se declară "foarte dezamăgite"

Alexandru Negrici
1 minut de citit Publicat la 15:27 24 Iun 2021 Modificat la 15:27 24 Iun 2021

Noile reguli, care vor intra în vigoare la sfârșitul anului viitor, sunt concepute pentru a schimba tendința actuală în care unul din trei copii ajung supraponderali sau obezi la gimnaziu.

Acestea au determinat o reacție furioasă din partea unor grupuri media.

Conform noii legi, anunțurile pentru alimentele bogate în grăsimi, sare și zahăr vor fi interzise la televizor înainte de ora 21:00.

De asemenea, anunțurilor de acest gen li se va interzice accesul la sloturile online cu plată , permițându-le să apară în continuare pe site-ul producătorului și pe paginile de socializare.

Guvernul a declarat că restricțiile se vor aplica tuturor întreprinderilor cu 250 sau mai mulți angajați care produc sau vând produsele, contribuind la protejarea companiilor mai mici care își permit să facă doar publicitate online.

„Conținutul pe care îl văd tinerii poate avea un impact asupra alegerilor pe care le fac și a obiceiurilor pe care le formează”, a declarat joi ministrul sănătății publice, Jo Churchill.

„Ținând cont de faptul că cei mici petrec mai mult timp în mediul online, este vital să acționăm pentru a-i proteja de publicitatea nesănătoasă”, a continuat acesta.

Analiza citată de guvern a arătat că aproape jumătate din toate anunțurile TV pentru produse alimentare, într-o lună din 2019, au fost destinate alimentelor nesănătoase. 

News and Media Association s-a declarat foarte dezamăgită de decizie, deoarece nu este clară legătura între expunerea reclamelor și obezitatea infantilă.

„În loc să abordeze problema obezității la copii, această măsură draconică va dăuna editorilor de știri care se bazează pe veniturile din publicitate pentru a finanța jurnalismul care ne ține pe toți informați”, a spus Sayra Tekin, din partea NMA.

Acțiunile celui mai mare radiodifuzor comercial din Marea Britanie, ITV, au scăzut cu mai puțin de 1%, în timp ce grupul de ziare Reach a scăzut cu 1,5%, iar Daily Mail & General Trust a scăzut cu 2%, în urma deciziei, relatează Reuters.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole