Antena 3 CNN Externe Răsturnare de situație în Marea Britanie. Cum ar putea fi dat peste cap rezultatul BREXIT

Răsturnare de situație în Marea Britanie. Cum ar putea fi dat peste cap rezultatul BREXIT

<1 minut de citit Publicat la 19:44 21 Iul 2016 Modificat la 19:44 21 Iul 2016

Marea Britanie trebuie să organizeze o dezbatere politică publică înainte de a părăsi Uniunea Europeană, iar decizia trebuie să aparţină Parlamentului, argumentează grupul care contestă în justiţie aplicarea în mod direct a rezultatului referendumului, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Mulţi cetăţeni au fost induşi în eroare şi au votat în favoarea ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană fără a-şi da seama că nu exista un plan concret de părăsire a Blocului comunitar, astfel că decizia trebuie să aparţină Parlamentului, afirmă Gina Miller, cofondator al companiei SCM Private.

Gina Miller face parte din grupul care contestă în justiţie aplicarea rezultatului referendumului, cerându-i premierului Theresa May să lase Parlamentul să stabilească termenii sau oportunitatea ieşirii din UE.

"Cred că oamenii au fost induşi în eroare. Nu şi-au dat seama că referendumul nu avea valoare obligatorie din punct de vedere legal; în plus, nu există niciun plan concret de ieşire din UE", a argumentat Miller, în vârstă de 51 de ani.

"Iniţiativa mea susţine necesitatea unei dezbateri politice despre efectele ieşirii din UE", a subliniat Miller.

Cazul prezentat în instanţă de Gina Miller va fi analizat de Înalta Curte de Justiţie în octombrie, dar ar putea ajunge la Curtea Supremă de Justiţie, în decembrie.

Sursă: Mediafax
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole