Antena 3 CNN Actualitate Mare atenție! Şoferii care consumă alcool, după producerea unui accident cu victime, pedepsiţi cu închisoare

Mare atenție! Şoferii care consumă alcool, după producerea unui accident cu victime, pedepsiţi cu închisoare

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 11:57 16 Noi 2017 Modificat la 11:57 16 Noi 2017

Şoferii care consumă alcool, după producerea unui accident cu victime, și până la prelevarea probelor biologice, riscă pedeapsa cu închisoarea.

Guvernul a adoptat un proiect de lege pentru modificarea şi completarea mai multor legi din Codul Penal. Printre acestea, legea referitoare la medierea şi organizarea profesiei de mediator sau cea privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate.

La Capitolul „Infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice” se propune introducerea unei noi infracţiuni - consumul de alcool sau de alte substanţe ulterior producerii unui accident de circulaţie. Aceasta s-ar putea pedepsi cu închisoare de la unu la cinci ani sau cu amendă.

De asemenea ar urma să fie incriminată şi conducerea pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier neînmatriculat sau fără permis de conducere. Şi în acest caz se prevăd pedepse cu închisoarea.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole