Antena 3 CNN Actualitate Mare atenție când cumpărați înghețată! Ce au descoperit comisarii de la Protecţia Consumatorilor în magazine

Mare atenție când cumpărați înghețată! Ce au descoperit comisarii de la Protecţia Consumatorilor în magazine

<1 minut de citit Publicat la 19:13 30 Iun 2020 Modificat la 19:13 30 Iun 2020

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Galați a desfăşurat o acţiune de verificare a respectării prevederilor legale privind conformitatea, modul de comercializare şi modul de etichetare a produselor alimentare comercializate sub formă congelată, inclusiv a îngheţatei, în judeţul Galați şi în municipiul Brăila.

Comisarii CJPC Galați au verificat 20 operatori economici, aplicând 13 amenzi contravenționale, în valoare de 46.400 lei si 7 avertismente. De asemenea, a fost dispusă măsura complementară de oprire de la comercializare a 76,42 kg produse congelate (carne, pește, îngheţată etc.), în valoare de 1.322,4 lei.

Au fost constatate următoarele abateri:

Comercializarea unor produse congelate neconforme: cu ambalajele deteriorate, prezentând arsuri de congelare, îngheţată cu consistenţă moale.

Comercializarea produselor congelate cu etichete ilizibile sau fără a fi însoţite de etichete din care să se poată distinge data de expirare.

Comercializarea unor produse congelate cu termenul de valablitate expirat. Comercializarea a diverse sortimente de peşte congelat, care se aflau în stare decongelată, pește congelat care prezenta glazură de gheaţă pronunţată, semne de decongelare – recongelare, mici congelaţi în stare decongelată.

Lipsa informării consumatorilor asupra preţurilor produselor sau, în cazul reducerilor, lipsa informării cu privire la preţul vechi practicat.

Cumpărați produse alimentare numai din locuri autorizate, solicitați și păstrați bonul fiscal.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole