Antena 3 CNN Actualitate Social Mare atenție! Acestea sunt bolile care pot apărea în urma inundaţiilor

Mare atenție! Acestea sunt bolile care pot apărea în urma inundaţiilor

1 minut de citit Publicat la 15:25 13 Iul 2018 Modificat la 15:25 13 Iul 2018

Inundațiile reprezintă un factor de risc pentru sănătatea celor care trăiesc în zonele calamitate, în special din cauza contaminării apei potabile; atât apa din fântâni, cât și cea de la robinet pot fi infectate, motiv pentru care nu vor fi utilizate, nici măcar pentru spălarea dinților. Pentru consum și igienă se recomandă numai folosirea apei îmbuteliate.

Medicii avertizează că apa rămasă în urma inundațiilor este o sursă de infecție. Din această cauză, copiii nu trebuie lăsați să se joace în apă, întreaga casă terebuie curățată cu dezinfectant lichid, iar jucăriile celor mici și toate obiectele de bucătărie, dezinfectate.

Ministerul Sănătăţii a constituit un comitet de criză care să gestioneze situaţia. Au fost distribuite pastile de clorom, s-au revizuit şi refăcut stocurile de vaccin pentru hepatita A şi antitetanos în zonele afectate.

De la inundaţii pot apărea boli infecţioase de tip hepatita A sau holeră. Hepatita virală A, numită şi boala „mâinilor murdare”, are transmitere digestivă (de la fecale care contaminează alimentele). Ea nu se cronicizează, dar este mai severă la adulţi.  În situaţia holerei,lucrurile sunt mult mai complicate. 


Boala se manifestă prin tulburări digestive ca o diaree gravă, vomitări excesive, care duc la o deshidratare rapidă a bolnavului (exicose), prin pierdere de electroliţi (substanţe minerale). Cu toate că boala evoluează frecvent atipic, poate fi recunoscută uşor prin mortalitatea ridicată de 85 % la izbucnirea bolii, ca ulterior acest indice de letalitate să scadă între 20 şi 70% la cazurile netratate.


Sursa: jurnalul.ro.
 

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole