Antena 3 CNN Actualitate Marcel Vela prezintă trei colegi pe Facebook: "Jos pălăria în fața acestor oameni!"

Marcel Vela prezintă trei colegi pe Facebook: "Jos pălăria în fața acestor oameni!"

1 minut de citit Publicat la 17:31 02 Iul 2020 Modificat la 17:31 02 Iul 2020

„Dragi prieteni,

În general, momentele de criză scot la suprafață extremele, ceea ce este mai frumos în oameni și în societate, dar și ce este mai urât.

Această perioadă reprezintă încă o provocare foarte mare pentru echipa Ministerului Afacerilor Interne, echipă din care, onorat, fac și eu parte.

Mereu am fost un om de echipă și mi-a plăcut să fiu alături de oameni, pentru că lucrurile mărețe pot fi făcute doar umăr lângă umăr, în echipă.

Ieri i-am încurajat pe colegii mei aflați pe litoral, i-am asigurat de tot sprijinul meu și le-am mulțumit din suflet pentru toate eforturile depuse, dar mai ales i-am felicitat pentru modul în care s-au adaptat de fiecare dată constant și contracronometru.

Vă asigur că facem cu toții front comun pentru protejarea dumneavoastră!

Cu permisiunea voastră,
Vreau să vă prezint trei colegi care mi-au fost ieri alături la o cafea, colegi pentru care viața cetățenilor este pe primul loc.

Marcel Vela: Jos pălăria în fața acestor oameni!

În timp ce se deplasa cu autospeciala de Poliție, agentul șef de poliție Nicolae Stana din cadrul Serviciul Rutier Constanța a observat o mașină pe marginea drumului și a oprit pentru a vedea dacă persoanele din mașină au nevoie de ajutor. A constatat că înăuntru se afla o femeie în vârstă care căzuse pe gheață suferind leziuni la picior împreună cu nepotul care voia să o ducă la spital, dar mașina suferise o avarie. Polițistul nu a ezitat și a preluat imediat femeia și a dus-o cu mașina de Poliție la spital.

Plt. maj. Camelia Moisei a îndrumat prin telefon un bărbat cum să efectueze manevre de resuscitare unui turist care a fost în pericol să se înece în Costinești, până la sosirea echipajului SMURD, iar Plt. Maj. Burducel Florian Bogdan a avut inițiativa de a veni în sprijinul unei familii cu mulți copii din orașul carantinat Babadag, implicând în această activitate de ajutorare mai mulți colegi din unitate.

Jos pălăria în fața acestor oameni! Vreau să știe că noi toți îi cuprindem cu toată recunoștința!

Vă mulțumesc dragi colegi, sunteți modele demne de urmat!

PS:

Dacă am încurajat colegii de pe litoral, cred că viitorul foarte, foarte apropiat trebuie să mă ducă aproape și de colegii de la munte.
Urmează…”, a scris Marcel Vela, joi, pe pagina sa de Facebook.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole